Titlu: Dispariția lui Daniel Tate
Autor: Cristin Terrill
Traducător: Andra Elena Agafiței
Număr de pagini: 350
Editura: Leda&Edge
Nu doar o dată mi s-a întâmplat să văd o anumită carte și să știu că acea carte trebuie să fie a mea. Prima oară a fost vorba despre seria Jocul Coroanei. A doua oară a fost despre Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel. Și au mai fost câteva. Iar, la finalul lunii trecute am simțit din nou că o poveste strigă după mine. Și am așteptat. Și am așteptat. Și nu am mai rezistat. Așa că mi-am luat cartea. Ce roman m-a cucerit chiar înainte să pun mâna pe el. Ei bine, este vorba de:
Dispariția lui Daniel Tate de Cristian Terril
Dispariția lui Daniel Tate de Cristian Terril este un thriller cum nu am mai citit. Dacă până acum majoritatea cărților de genul acesta au ca personaj principal pe cel care anchetează de data aceasta personajul principal este atât suspect, anchetator cât și victimă. Vorbim aici despre un tânăr a cărei vârstă este incertă. Știm doar că este prea mare pentru a fi primit în căminele pentru copii. Numele nu îl știm. Dar știm numele cui îl va împrumuta pentru a scăpa din ghearele poliției. Daniel Tate.
Daniel Tate este copilul unei familii bogate din America. Mama sa este moștenitoarea unui imperiu financiar iar casa în care locuia este un adevărat palat dintr-un cartier de lux. Am zis locuia deoarece Daniel Tate a dispărut. A dispărut acum câțiva ani, pe vremea când abia împlinise frumoasa vârstă de 10 ani. A fost nevoie doar de o plimbare cu bicicleta până la un amic. Un amic la care băiețelul nu a mai ajuns. De atunci cazul acesta a trecut din mâna poliției până a ajuns pe masa celor de la FBI. Și, totuși, nici aceștia nu au putut să îi dea de urmă. Cazul a rămas în așteptare până când băiatul al cărui nume nu îl știm a ales să se numească Daniel Tate.
Ai crede că propria familie te-ar recunoaște indiferent de cât timp a trecut. Ca fratele și sora ta nu s-ar lăsa păcăliți de un străin și nu ar insista pe lângă toți membrii familiei că tu chiar este fratele tău. Totuși, nu asta se întâmplă în Dispariția lui Daniel Tate. Atât Patrick cât și Alexis, frații mai mari ai lui Daniel, sunt absoluți convinși că străinul pe care au venit să îl aducă acasă este fratele lor.
Familia Tate
Familia Tate este o familie cu totul și cu totul atipică. În ciuda averii pe care o posedă, membrii familiei Tate nu sunt fericiți iar vieților lor sunt departe de a fi perfecte. Începând cu dispariția lui Daniel, la problemele de sănătate ale Miei și a condamnării la închisoare a domnului Tate, această familie mai ascunde încă multe schelete în șifonier.
Unul dintre acestea fiind în strânsă legătură cu copii mai mari ai familiei, Alexis și Patrick. Familia Tate este compusă din frați vitregi, cei mai mari dintre copii fiind frați buni. Părinții lor au divorțat acum mulți ani dar asta nu a însemnat că nu țineau la tatăl lor vitreg sau că nu se bucurau de vizitele tatălui lor biologic. Asta până în ziua în care tatăl lor a ales să se sinucidă. Iar mama lor a început să bea ca să uite. Deșii despărțiți cei doi au păstrat o relație apropiere. Astfel încât, vestea sinuciderii primului soț o aruncă pe doamna Tate pe o pantă a distrugerii personale.
Domnul Tate se află momentan în spatele gratiilor. Departe de casă și de copii săi, el este singurul care nu apucă să îl vadă pe Daniel atunci când acesta se reîntoarce acasă. Căsătorit cu doamna Tate datorită averii impresionante pe care aceasta o posedă, domnul Tate s-a întins mai mult decât a putut suporta. În final, nevoit să ascundă găurile pe care le-a făcut în bugetul companiei, acesta recurge la diferite trucuri care, odată descoperite, îl trimite la închisoare.
Dispariția lui Daniel Tate o întâmplare?
Totuși, se spune că o mamă nu își uită niciodată proprii copii. Și totuși, cum se face că doamna Tate nu își dă seama că Daniel nu este fiul ei ci doar un băiat care i-a furat identitatea copilului ei? Cum de frații săi nu observă vreo diferență legată de comportamentul și înfățișarea lui? Cum de nimeni nu zice nimic de faptul că Dany nu își amintește nimic legate de trecutul său și nici nu își recunoaște prietenii sau rudele?
Mia era prea mică atunci când Daniel a plecat. Așa că, pentru ea, noul Daniel nu este cu nimic diferit de cel vechi deoarece pe cel mic nu și-l amintește. Dar, nu același lucru poate fi spus despre Nicolas, fratele lui Daniel, care este reticent în privința acestui străin. Ba chiar îl supune la tot felul de probe pentru a își demonstra lui însuși că străinul de la masă este chiar fratele mult iubit. Una dintre testele pe care intrusul trebuie să le treacă este legat de micul dejun pe care Nicolas i-l oferă. Mic dejun care conține căpșuni la care Daniel era alergic.
Dispariția lui Daniel Tate să aibă într-adevăr ca personaje o familie atât de răpusă de durere încât să se agațe de acest fals Dany atât de mult încât să nu vadă diferențele dintre el și adevăratul lor copil/frate? Dacă da, atunci de ce într-o seară, fiind beată, doamna Tate țipă cât poate de tare că nu este copilul ei? Iar dacă știe că nu este Dany, de ce îl acceptă în casa lor? Și de ce Alexis și Patrick fac atâtea eforturi ca să îi convingă pe toți de acest lucru?
No Comments