Am apreciat foarte mult modul în care autoarea a transformat-o pe Amani în piesa centrală a revoluției. În primul rând, Alwin Hamilton i-a permis personajului său să strălucească în această poziție, dar doar pentru scurt timp. Amani nu are ca scop să devină următorul strateg, cum este prietena sa, și nici o figură care să motiveze oamenii să își riște viețile pentru ea, cum este cazul conducătorului pe care încearcă să îl urce pe tron. Se confruntă cu lipsa sa de tactică, cu modul în care este tratată, fiind o tânără de la marginea deșertului, de către oamenii pe care încearcă să îi transforme în aliați.