Vreau să mă îndrăgostesc de un pictor. Să mă privească seara când razele apusului fac jocuri de umbre pe pielea mea și să șoptească dulce că vrea sa ma așeze pe pânză, iar eu atunci să îi ofer un zâmbet leneș, să mă ridic și să îi aduc vopselele. În adâncul întunericului ,el să mă cuprindă pentru a-mi mânji sufletul cu nuanțele răsăritului, iar pe buze să-mi picure roșul cireșelor de mai. Prin tremurul zilelor încărcate să se uite în direcția mea pierdut pentru ca undeva, departe în mine, să își găsească răspunsurile. Pictorul meu, vreau să nu mă vadă ca pe centrul universului, ci ca pe o completare a propriei ființei, ca pe legătura lui cu frumusețea, cu viața, cu pânza. Vreau ca atunci când mă trasează în cărbune să îi simt mâinile pe contururile de pe hârtie, prin aer, până pe suflet. În mirosul de ulei, atelierul lui să pară blocat. Lumina plăpândă a dimineții, cu o răceală aproape vibrantă să ni se lipească de buze, să ne biciuiască degetele, implorând atingeri, dar cumva între noi să fie o fierbințeală de șemineu. Vreau să mă simtă de departe, fiindcă sufletul meu e întrepătruns în faldurile sufletului lui datorită…
