Recenzie Dispariția lui Daniel Tate de Cristin Terrill
Uncategorized / august 7, 2018

Titlu: Dispariția lui Daniel Tate Autor: Cristin Terrill Traducător: Andra Elena  Agafiței Număr de pagini: 350 Editura: Leda&Edge  Nu doar o dată mi s-a întâmplat să văd o anumită carte și să știu că acea carte trebuie să fie a mea. Prima oară a fost vorba despre seria Jocul Coroanei. A doua oară a fost despre Jack Spintecătorul. Crimele din Whitechapel.  Și au mai fost câteva. Iar, la finalul lunii trecute am simțit din nou că o poveste strigă după mine. Și am așteptat. Și am așteptat. Și nu am mai rezistat. Așa că mi-am luat cartea. Ce roman m-a cucerit chiar înainte să pun mâna pe el. Ei bine, este vorba de:   Dispariția lui Daniel Tate de Cristian Terril Dispariția lui Daniel Tate de Cristian Terril este un thriller cum nu am mai citit. Dacă până acum majoritatea cărților de genul acesta au ca personaj principal pe cel care anchetează de data aceasta personajul principal este atât suspect, anchetator cât  și victimă. Vorbim aici despre un tânăr a cărei vârstă este incertă. Știm doar că este prea mare pentru a fi primit în căminele pentru copii. Numele nu îl știm. Dar știm numele cui îl va împrumuta pentru a scăpa…