Cărțile lui Colleen Hoover au ceva special, sunt dureros de sincere. Arată viața așa cum este ea, nu pun accent doar pe părțile frumoase, părțile care da, sunt de poveste. Viața dintre filele unei cărți semnate Colleen Hoover nu este de basm, este o viață reală, plină de lucruri care ți se pot întâmpla ție. De cele mai multe ori e greu să îți imaginezi că personajul respectiv ai putea fi tu. Dar se întâmplă. Iar, autoarea, încearcă să își pregătească cititorii pentru astfel de momente. Dacă zilele trecute vă povesteam despre Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, de data aceasta doresc să vă vorbesc despre Slam. Din dragoste pentru Layken.

Sunt unele cărți care au rolul de a te ajuta să evadezi din realitate. Și altele care au rolul să te izbească de ea. Genul acesta de carte este Slam. Din dragoste pentru Layken.

Slam reprezintă poezia interpretată, poezia căruia îi dai glas atât prin versuri cât și prin tonalitate. Iar cartea, ei bine, ne arată cât de importantă este poezia. Cât de important este să ne lăsăm sufletul să se descarce de tot ce îl apasă. Să lăsăm hârtia să absoarbă ceea ce inima noastră se chinuie să accepte. Și, să înțelegem, cât de mult contează să împărtășim poeziile noastre lumii. De ce? Pentru că poate astăzi nu mai ești tu cel îndurerat dar, în sala în care tu îți reciți poezia, s-ar putea să fie o persoană care trece fix prin ceea ce ai trecut și tu. Iar, poezia ta, să o ajute să accepte lucrurile mai ușor decât ai făcut-o tu.

Romanul Slam. Din dragoste pentru Layken se construiește în jurul poveștii de dragoste dintre doi tineri fără însă ca accentul să cadă pe idila lor. Accentul cade în schimb pe viață. Și pe cât de nedreaptă poate fi uneori aceasta. Will Cooper este un tânăr de doar 21 de ani. La vârsta aceasta mulți dintre noi ne credem zmei și avem impresia că lumea ne aparține în totalitate. Că nimic nu ne poate opri. Însă, viața lui Will nu mai este asa. Deoarece, un accident de mașina petrecut în urmă cu 2 ani i-a răpit părinții. Mulți ar fi putut ceda într-un astfel de moment. Mulți ar fi putut renunța. Ceea ce inițial a făcut și el. Dar, fratele său în vârstă de 9 ani, l-a obligat să nu se dea bătut, l-a obligat să lupte. Astăzi, Will se întreține atât pe el cât și pe fratele său mai mic din salariul său de profesor stagiar.

Layken, 18 ani. Vârsta tuturor posibilităților. Doar că, asemenea cazului lui Will, viața nu a fost de acord ca aceasta să se bucure din toată inima de adolescență. Iar, în urmă cu 6 luni, i-a răpit tatăl. Astăzi, se vede nevoită să plece alături de fratele său și mama sa către un stat nou, un oraș nou, o viață nouă. Lipsa banilor îi face pe aceștia 3 să părăsească ferma unde au crescut și să se mute într- casă, nicăieri altundeva, decât în cea aflată vizavi de Will.

Se poate spune că a fost dragoste la prima vedere între cei doi. Cum se poate spune și că soarta a avut un umor macabru în cazul celor doi. Permițându-le să se întâlnească, să se îndrăgostească unul de celălalt, să guste puțin din ceea ce înseamnă fericirea, iar mai apoi să le ia totul. Cum? Prin înscrierea lui Layken la același liceu cu domnul Cooper, vecinul său și profesorul său de poezie.

  Despre viață, moarte și sentimente în Slam. Din dragoste pentru Layken

Ca și Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii, cartea aceasta aduce în atenția noastră, a cititorilor, situații care rar ne sunt spuse direct în față. Personajul care m-a fascinat cel mai mult a fost prietena lui Layken, Eddie. Eddie are 17 ani și de-a lungul timpului a avut 29 de frați și surori, 6 mame și 6 tați.  Ceea ce m-a uimit la acest personaj a fost dragostea sa pentru viață, cum a reușit să treacă prin toate iar astăzi să zâmbească cu gura până la urechi.  Ne arată tuturor că, indiferent de cât de grea este viața, noi putem reuși.  Prin relația pe care aceasta o are cu prietenul său, autoarea aduce în prim-plan și faptul că, fericirea este pentru oricine. Nu contează trecutul pe care l-am avut, banii pe care îi avem sau unde locuim. Dreptul la fericire aparține tuturor. Fericirea trebuie să fie a tuturor.

Un alt aspect care este de-a dreptul dureros dar cât se poate de real este ideea că nu contează ce vârstă avem. Destinul nu va ține cont de acest lucru.  Exemplificată în carte prin viețile lui Clayton – fratele lui Will și Kel, ideea tragediei care ne marchează copilărie este ilustrată prin decesul ambilor părinți sau doar al unui părinte. Modul prin care viețile celor doi se schimbă radical, cum sprijinul lor dispare pe neașteptate și cum ei aleg să treacă peste toate aceste lucruri, păstrându-și inocența copilăriei este ceva de-a dreptul magnific.

Ceea ce se întâmplă mai departe cu Layken, relația cu mama sa, responsabilitățile pe care aceasta și le asuma, toate acestea însumate aduc o nouă perspectiva asupra morții. Asupra bătăliilor cu timpul și a acceptării pierderii. Cum este spus, încă din prima poezie pe care o veți întâlnii în carte, poezie compusă și recitată de Will, moartea are două feluri de a se arâta în viața noastră. Primul mod este de  apărea complet neașteptat. Asemenea unui bandaj pe care îl dezlipim de pe o rană. Ca durerea să vină toată deodată și să se termine mai repede. Al doilea mod este de a veni anunțată. De a-și lăsa în casa ta un cronometru care numără invers timpul care ți-a mai rămas.

Nu știu dacă am mai spus dar, prin prisma celor 3 cărți pe care le-am citit de Colleen Hoover, consider că autoarea își merită un loc în top 5 autori preferați. Abia aștept să mai citesc cărți care îi poartă semnătura. Și profit de ocazie și să mulțumesc editurii Epica care a făcut posibil ca dragostea mea pentru acest mod de scriere specific lui Colleen să ia naștere.