Slam. Din dragoste pentru Layken – Colleen Hoover

Cărțile lui Colleen Hoover au ceva special, sunt dureros de sincere. Arată viața așa cum este ea, nu pun accent doar pe părțile frumoase, părțile care da, sunt de poveste. Viața dintre filele unei cărți semnate Colleen Hoover nu este de basm, este o viață reală, plină de lucruri care ți se pot întâmpla ție. De cele mai multe ori e greu să îți imaginezi că personajul respectiv ai putea fi tu. Dar se întâmplă. Iar, autoarea, încearcă să își pregătească cititorii pentru astfel de momente. Dacă zilele trecute vă povesteam despre Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii, de data aceasta doresc să vă vorbesc despre Slam. Din dragoste pentru Layken. Sunt unele cărți care au rolul de a te ajuta să evadezi din realitate. Și altele care au rolul să te izbească de ea. Genul acesta de carte este Slam. Din dragoste pentru Layken. Slam reprezintă poezia interpretată, poezia căruia îi dai glas atât prin versuri cât și prin tonalitate. Iar cartea, ei bine, ne arată cât de importantă este poezia. Cât de important este să ne lăsăm sufletul să se descarce de tot ce îl apasă. Să lăsăm hârtia să absoarbă ceea ce inima noastră se chinuie…

Recenzie: Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii – Colleen Hoover

 Fiind fată de multe ori mi s-au recomand spre lectură romane de dragoste. Nu am înțeles niciodată de ce dacă sunt  fată automat trebuie să am o înclinație aparte pentru romanele pline de declarații de amor. Și, cum am spus de multe ori, nu sunt o fană înfocată a acestui gen. Astfel, pentru ca eu să vă recomand o carte din această categorie, cartea trebuie să fie într-adevăr foarte bună. Iar acum nu mă refer la genul de recomandare pe care v-am făcut-o în legătură cu Bărbatul care n-a mai sunat. Cei care ați citit articolul probabil vă amintiți că am recomand carte respectivă nu din cauza poveștii de dragoste ci datorită construcției misterului legat de cele două personaje principale.  Dar, de data aceasta, am o carte pe care o recomand, cu cel mai mare drag, taman pentru povestea de dragoste. Și, cum spune și titlul articolului, cartea este Ugly love. Despre fața urâtă a iubirii de Colleen Hoover. Este a doua carte pe care o citesc de la ea și abia aștept să o citesc și pe a treia. Invitația pe care v-o fac, aceea de a citi acest roman, vine totuși cu următoarea precizare. Dacă sunteți fan al…