Titlu: Vremuri de sânge și străluciri de stele Autor: Laini Taylor Număr de pagini: 461 Editura: Epica Traducător: Cristina Jinga Iubitorii de romane fantasy cu siguranță au remarcat seria Născută din fum și os de Laini Taylor. O serie care aduce în prim plan creaturi magice, portaluri către o altă lume și posibilitatea reîncarnării sufletelor moarte. Debutând cu volumul care dă numele seriei, Născută din fum și os, această serie a avut un succes răsunător atât în străinătate cât și în România. Iar, numai bine, cei de la editura Epica au terminat de tradus și ultimul volum al seriei în această vară. Însă, înainte să ajungem la volumul cu numărul trei, trebuie să ne delectăm și cu întâmplările din volumul cu numărul doi. Așa că, ziua de marți îi este dedicată romanului Vremuri de sânge și străluciri de stele. Vremuri de sânge și străluciri de stele În acest volum ne reîntâlnim cu personajele noastre dragi din Născută din fum și os. Karou, fata cu părul de un albastru strălucitor, a aflat în sfârșit cine este. Și-a descoperit trecutul și și-a recuperat toate amintirile. Însă, știm cu toții că unele lucruri ne fac mai bine atunci când sunt uitate. La fel a…