În anul 2022 am citit peste 70 de cărți. În mai bine de 60 dintre acestea, scriitorii au creat cel puțin un personaj care mi-a plăcut, cu care am putut empatiza sau care a avut trăsături pe care le-am admirat. Nu este și cazul romanului Viața mincinoasă a adulților de Elena Ferrante. Personajele din acest roman au fost construite astfel încât să fie nesuferite, să nu le poți găsi scuze pentru acțiunile lor, să identifici în ele doar părțile pe care încerci să le ascunzi din propria ta persoană. Din recenziile pe care le-am citit privind celelalte cărți ale autoarei, am înțeles că acesta ar fi tiparul tuturor romanelor sale. Momentan am în coșul de pe libris.ro încă două cărți ale Elenei Ferrante și urmează să revin după ce le citesc și pe acestea pentru a confirma sau infirma acest lucru. Viața mincinoasă a adulților este construită din perspectiva Giovannei și avem ocazia să o urmărim pe aceasta în perioada trecerii din pubertate spre adolescență, perioadă care coincide și cu destrămarea imaginii familiei perfecte în care aceasta credea că este membru. Totul începe de la negarea neamului din care provine tatăl său și transformarea surorii acestuia, Vittoria, într-un monstru care…