Recenzie E-un rege nebun în Danemarca de Dario Fo
Cărți , Ficțiune istorică / septembrie 16, 2019

Titlu: E-un rege nebun în Danemarca Autor: Dario Fo Nr. de pagini: 176 Editura: Humanitas Traducător: Vlad Russo Nu am mai scris de foarte mult timp având ajutor. Dar cum venirea toamnei înseamnă rărirea activităților exterioare și statul mai aproape de sursele de căldură, iată că începe și o serie de articole scrise la patru mâini. Mai precis la două mâini și două lăbuțe de pisic grăsun care s-a lăsat de vânat păsările pe afară și s-a întors la consacrații șoareci din beci. Prezentările fiind făcute, motanul Oscar vă salută, iar pe mine mă îndeamnă să trec la treabă și să vă povestesc de una dintre cărțile recent citite. E-un rege nebun în Danemarca de Dario Fo Scriitorul Dario Fo nu este o prezență nouă aici pe blog. Cartea sa, Ca din întâmplare femeie – Regina Cristina a Suediei, a fost una dintre cărțile mele preferate la începutul acestui an și una dintre cele mai citite recenzii. Acum ne întoarcem ochii tot spre Țările Nordice, de data aceasta în secolul XVIII unde pe tronul Danemarcei urca regele Christian al VII-lea, cunoscut ca și Regele Nebun.  În romanul E-un rege nebun în Danemarca, compus din file de jurnal ale regelui și ale apropiaților lui, avem șansa…

Eu,În intimitatea secolului 19 și Ioana Pârvulescu
Autori Români , Cărți / septembrie 7, 2019

Titlu: În intimitatea secolului 19 Autor: Ioana Pârvulescu Nr. de pagini: 352 Editura: Humanitas Cană cu ceai cald avem? Avem. Colanții cu minioni? Avem. Șosete colorate? Avem. Recenzia de săptămâna asta? Cri, cri, cri. Upsi! Îmi e greu să recunosc, dar săptămână aceasta nu am putut scrie. De ce? Habar nu am. Probabil prea distrasă de primele frunze ruginii, de sunetul ploii și de șansa de a dormi până la prânz fără să mă trezească căldura. Prea aeriană ca să îmi amintesc să scriu, prea îndrăgostită de lecturile curente, prea pe fugă în stilul secolului în care trăiesc. A fost mereu așa? Am fost mereu atât de grăbiți, atât de stresați, cu liste interminabile de pe care tăiam prea puțin la sfârșitul zilei? În intimitatea secolului 19 de Ioana Pârvulescu este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vara aceasta. Patru ani. De atâta timp am avut nevoie pentru a suda o prietene cu scriitoarea, pentru a avea încredere în opera sa, pentru a mă pierde în trecutul pe care îl descrie. Prima oară când am făcut cunoștință cu doamna Pârvulescu eram în clasa a 11-a și mă pregăteam pentru olimpiada de limba și literatura română. Mult…

Recenzie Adunarea Umbrelor de V.E. Schwab
Cărți , Fantasy , Ficțiune pentru tineri / septembrie 1, 2019

Adunara Umbrelor de V.E. Schwab este volumul doi din seria Culorile Magiei. Seria începe cu Partea Întunecată a Magiei, carte despre care am vorbit mult mai multe aici. Dacă primul volum nu v-a convins să vă îndrăgostiți de băiatul antari cu păr roșcat și ochi negru, cu siguranță volumul doi o va face. Să nu mai vorbim despre curajul unei tinere de a părăsii propria sa lume, de a călători într-un loc de care abia aflase, de a înfrunta regi și regine care mai de care mai cruzi și mai puternici.

Recenzie Secera de Neal Shusterman
Cărți , SF / august 21, 2019

Titlu: Secera Autor: Neal Shusterman Nr. de pagini: 448 Editura: YoungArt Traducător: Dan Sociu Astăzi vorbim despre un viitor aparte, un viitor în care singurul care mai poate aduce moartea este chiar omul. Sau cel puțin așa se întâmplă în Secera de Neal Shusterman. Secera de Neal Shusterman În romanul Secera ni se prezintă un viitor „perfect”. Omul a ajuns mai presus de Dumnezeu și a eradicat moartea. Natura a înghenuncheat în fața sa și i-a oferit pe tavă toate secretele sale. Nu mai există nimic de descoperit. Războaiele au încetat, iar guvernele au fost abolite. Politica nu mai există. Totul este lăsat în mâna Tunetului. O entitate cibernetică, inteligență artificială de cel mai înalt nivel. Dezvoltat din „norișorul” trecutului, Tunetul este aproape atotputernic. Există o singură problemă pe care acesta nu o poate rezolva. Creșterea populației. Cum moartea a fost eradicată, oamenii ajung și la vârste de sute de ani. Odată ce corpul lor a început să îmbătrânească există posibilitatea să își dea vârsta înapoi și să ajungă de la 70 de ani la 25 de ani. Vă imaginați genul acesta de familie? Străbunica are 30, Bunica 40, Mama 50 și copilul 21. Gândiți-vă ce gândesc adolescenții atunci când…

Despre Draga Evan Hansen
Cărți , Ficțiune / august 14, 2019

Romanul Dragă Evan Hansen se concentrează asupra lui Evan, un adolescent care nu reușește să găsească puterea de a merge mai departe. Cu toții am avut astfel de momente. Zile care păreau că nu se mai termină, momente când nu am mai fi ieșit de sub pătura, clipe în care am vrea să punem pauză timpului. Cu ce este Evan diferit de majoritatea lumii? Este diferit prin faptul că nu poate depăși aceste momente. Nu își poate face prieteni, nu poate vorbi cu lumea, iar gânduri din cele mai negre îl năpădesc zilnic. Iar el le dă mereu ascultare.

Dracula. Pe urmele Prințului Nemuritor – Kerri Miniscalco
Cărți , Cărți polițiste / august 3, 2019

Se putea ca o serie ce se bazează pe cazuri celebre din istorie să nu ne ia în vedere tărișoara? Nu, nu se putea. Cum vă spuneam și în recenzia de zilele trecute, folclorul românesc a dat naștere multor mituri ce au ajuns prin străinătate. Ce a urmat? Kerri Miniscalco s-a dat jos din pat într-o zi, a deschis laptopul și cu google maps a pornit la rezolvarea misterului Unde o fi România pe hartă? După câteva minute petrecute pentru identificarea conturului de peste al țării noastre, a pornit un întreg studiu asupra legendei lui Dracula. Rezultatul? Dracula. Pe urmele prințului nemuritor.

Casa din Strada Sirenelor de Octavian Soviany
Autori Români , Cărți / august 2, 2019

Cred cu tărie că  personajele din această carte nu ar fi putut aparține altei nații înafară de cea românească. Îndrăgostiți de poveștile spuse la gura sobei, de lucrurile pe care nu le pot explica și pasionali din fire, nu e de mirare că poporul român a dus la crearea unora dintre cele mai faimoase legende. De la vampiri la vârcolaci, la vrăjitoare ce ghicesc la gura sobei și la diavolul transformat în țap, folclorul românesc este o sursă de inspirație pentru o mulțime de povești din ziua de astăzi.

Recenzie Partea întunecată a magiei
Cărți , Fantasy , Ficțiune pentru tineri / iulie 31, 2019

Ceea ce m-a atras în primul rând la Partea Întunecată a Magiei de V.E. Schwab a fost existența a patru Londre diferite. A patru lumi diferite care se suprapun una peste alta asemenea cărților dintr-un pachet.  Între fiecare dintre aceste lumi există porți, dar au fost ferecate acum mult timp. Singurii care mai pot călători între aceste lumi sunt magicienii antari. Aceștia sunt foarte rari, iar odată cu trecerea timpului au mai rămas doar doi.

Recenzie Eliza și monștrii ei de Francesca Zappia
Cărți , Ficțiune pentru tineri / iulie 29, 2019

Eliza și monștrii ei este povestea unei fete introvertite, unei persoane ce nu se identifică nici măcar cu propria familie. Înconjurată peste tot de colegi gălăgioși, de frați mai mici enervanți și părinți pentru care sportul este totul, Eliza găsește evadarea într-o bandă desenată. Nu, nu este un cititor înrăit. Eliza este LadyConstellation, creatoarea uneia dintre cele mai populare benzi desenate. 

Națiunea Spam de Brian Krebs
Cărți / iulie 27, 2019

Națiunea Spam de Brian Krebs este prima carte din această colecția asupra căreia ne îndreptăm atenția aici pe blog. Cartea ar putea fi foarte ușor considerată un studiu de caz al autorului asupra a ceea ce reprezintă spam-ul, farmaciile ilicite de pe internet și calculatoarele personale transformate în botneturi. Tot în această carte avem șansa să urmărim ancheta jurnalistului Brian Krebs asupra criminalității informatice din Rusia și modul în care hackerii au ajuns să se războiască între ei.