Jurnalul Annei Frank este o carte care mi-a dat imense bătăi de cap. La început m-am gândit că lectura sa nu are cum să îmi ia mai mult de câteva zile. Dar gândurile Annei Frank au fost uneori atât de zdrobitoare încât de multe ori am lăsat cartea pe noptieră ca să mă pot gândi la ceea ce tocmai citisem. Și astfel, o lectură căruia eu îi atribuisem trei zile s-a întins pe trei săptămâni. Dar sincer, nu îmi pare rău. Sunt unele cărți pe care le pot citi într-o zi. Iar apoi, ziua următoare mă uit tristă la carte gândindu-mă că personajele au trecut prin viața mea cât aș zice poc. Nu am avut timp să mă atașez de ele, timp să mă gândesc la ceea ce or să facă în continuare, timp să îmi aleg un favorit căruia să îi citesc pățaniile cu sufletul la gură. De data aceasta diferența a făcut-o Anne Frank. O tânără evreică aflată la vârsta pubertății în timpul celei de-al Doilea Război Mondial. Anne este o fată cât se poate de simpatică. Este prin definiție o luptătoare. Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult la această fetiță a fost puterea introspecției ei….
Așteptarea celui de al treilea volum al seriei Regina Roșie a luat sfârșit. Cartea Colivia Regelui a apărut, spre bucuria tuturor, zilele trecute pe rafturile celor de la Nemira. Aceasta, alături de Regina Roșie și Sabia de sticlă, spune povestea tinerei Mare Barrow. Bine cunoscutul conflict interior al lui Mare , conflict ce îi are în centrul săi pe cei doi prinți și dragostea sa pentru ei, i-a sfârșit odată cu volumul doi în momentul în care Mare se oferă în schimb unuia pentru a salva viața celuilalt și a camarazilor săi. Astfel, aceasta ajunge să fie întemnițată în diverse locuri și să joace diferite roluri în funcție de cum îi cântă regele proaspăt încoronat, Maven. Nefiind nimic mai mult decât un animăluț de companie pentru acesta, unul de care lui îi este imposibil să se despartă. Colivia Regelui oferă, deasemenea, o nouă imagine de ansamblu asupra lui Maven. Deșii moartă, fosta regina- Elara, îi face simțită în continuare prezența prin cel mai important produs al talentului său. Astfel, apare imaginea lui Maven, băiețelul care a fost sculptat de către mama sa, a cărei minte a fost lucrată în permanență de către mama sa, o șoptitoare. Imaginea regelui stăpân pe…