Astăzi, când prima lună de primăvara abia a început, iar iarna încă își mai arată colții prin vântul care bate necontenit și norii tristi, am pentru voi o recomandare literară. Nu cred să existe o perioadă mai bună în care să vă vorbesc despre Zăpadă de primăvară de Yukio Mishima. Romanul face parte din tetralogia Marea fertilității, serie construită pe baza conflictului dintre vechi și nou în Japonia, între tradiție și puterea politică. Celelalte romane din serie sunt: Cai în galop, Templul Zorilor, Îngerul decăzut, pe care le găsiți pe libris.ro.

Zăpadă de primăvară

Acțiunea romanului se concentrează pe viața cotidiană a familiei Matsugae în antiteză cu cea a familiei Ayakura. Discrepanța dintre cele două familii ilustrează perfect schimbul de valori care are loc în această perioadă de cumpăna a Japoniei, ridicarea în rang a oamenilor de origine inferioară, dar cu putere economică și socială, în timp ce familiile vechi de origine nobilă își pierd influența. Caracterele capetelor familiilor sunt de asemenea opuse, Matsugae fiind omul care se implică peste tot și se fălește cu acest lucru, în timp ce Ayakura este adeptului convingerii că mingea va cădea pe pământ indiferent de cât de tare este aruncată și poate nu este nevoie ca taman el să fie cel care o prinde.

Kyoaki Matsugae

Tânărul pe care Yukio Mishima îl descrie cât mai în detaliu este Kyoaki Matsugae, moștenitorul familiei, un personaj pe care l-am găsit extrem de greu de iubit datorită modului în care a fost construit. Kyoaki este melancolic, prea elegant în înfățișare și maniere pentru a se potrivi cu familia sa, prea frumos pentru binele său, prea fragil pentru a exista în această lume. Tânărul pare a deține toate calităților necesare pentru a-i distruge pe toți cei pe care îi iubește. Toate aceste trăsături, care îți provoacă admirație atunci când te afli la distanță față de el, îl fac pe tânăr să se considere superior celorlalți, ba chiar deasupra vieții umane, intangibil în fața consecințelor propriilor fapte.

Otrava din interiorul fructului

Această fațadă frumos sculptată a personajului masculin principal pare să se fărâme în prezența tirenei Satako Ayakura. Pritenă din copilărie cu Kyoaki, Satako posedă o eleganță naturală, o frumusețe aparte, dar cel mai important este că nu se lasă intimidată de prezența tânărului. Încă din primele interacțiuni dintre cei doi, complexul de inferioritate al lui Kyoaki este scos la iveală, concretizându-se spre finalul romanului în plăcerea pe care acesta o simte atunci când partenera sa suferă, se umilește sau plânge din cauza lui.

Ceea ce m-a fascinat la Zăpadă de primăvară a fost atenția la detalii și fluiditatea cu care schimburile de putere au fost prezentate. Spre exemplu, un detaliu pe care îl găsesc ingenios este faptul că autorul a reușit să utilizeze prezentarea în antiteză a personajelor în cazul mult mai multor perechi fără ca această tehnică să devină obositoare sau stridentă. De asemenea, dezvăluirile care vin din trecut pentru a se suprapune cu acțiunile din prezent sunt surprinzătoare, dar se integrează perfect în desfășurarea acțiunii. În încheie, mă bucur să pot spune că vă recomand cu mare drag această carte dacă vă doriți ceva ușor diferit de literatura europeană.