Titlu: Trădarea Tronului

Autor: Alwin Hamilton

Nr. de pagini: 464

Editura: Nemira

Traducător: Florina-Elena Galatanu

2021 a fost un an plin de lecturi fenomenale. Am descoperit serii atât vechi cât și noi, am iubit romane despre care nu știa majoritatea lumii și am strâmbat din nas la bestsellers despre care vuiau toate blogurile. Iar despre 2022… am atâtea în plan: serii de 14 volume, romane aflate la a 3-a reeditare și cărți puse în precomandă deja de anul acesta. Dar încă nu este momentul potrivit pentru această discuție. Încă mai avem mult de vorbit despre cele mai bune cărți de anul acesta, iar printre ele se află și seria Rebelul Nisipurilor. Avem deja postate pe blog recenzii pentru primul volum ( click aici) și pentru al doilea volum ( click aici), iar astăzi vorbim despre volumul trei – Lupta lui Amani de Alwin Hamilton. 

Lupta lui Amani – Alwin Hamilton

Sfârșitul volumului doi, Trădarea Tronului, a fost de proporții epice. Genul de final care te face să arunci cartea de pereți și să intri aproape instant pe libris.ro pentru a comanda următorul volum. Lupta lui Amani, după cum sugerează și titlul, se axează în jurul Rezistenței aflate în pragul colapsului, având aproape toți pionii centrali în temnițele sultanului. Amani se află în poziția de a lupta pentru a-și salva prietenii, pentru a își salva țara.

Am apreciat foarte mult modul în care autoarea a transformat-o pe Amani în piesa centrală a revoluției. În primul rând, Alwin Hamilton i-a permis personajului său să strălucească în această poziție, dar doar pentru scurt timp. Amani nu are ca scop să devină următorul strateg, cum este prietena sa, și nici o figură care să motiveze oamenii să își riște viețile pentru ea, cum este cazul conducătorului pe care încearcă să îl urce pe tron. Se confruntă cu lipsa sa de tactică, cu modul în care este tratată, fiind o tânără de la marginea deșertului, de către oamenii pe care încearcă să îi transforme în aliați.

Un alt detaliu care mi s-a părut interesant a fost modul în care autoarea le-a permis personajelor sale să nu fie de acord unele cu altele, să nu își dorească același lucru – fără a fi inamici, să fie importanți în felul lor propriu. Spre exemplu, ne putem aminti de prietenul din copilărie al protagonistei care nu și-a dorit niciodată să lupte.

Și în acest roman, Lupta lui Amani, autoarea inserează pagini cu legende ale deșertului. Diferența, și unul dintre detaliile care m-au cucerit, este că aceste legende nu mai sunt despre zeii vechi, despre luptători care au pierit acum mii de ani. Ci sunt poveștile care se spune în jurul focului de tabără atunci când lumea va vorbi despre Rezistență. Despre curajul fiicei generalului, despre dragostea Prințului Străin și despre nesăbuința Banditului cu ochi albaștrii.