Titlu: Călătoarea

Autor: Diana Gabaldon

Nr. de pagini: 800

Editura: Nemira

Traducător: Maria Dragut

Există o serie pe care o urmăream de câțiva ani, dar de care îmi era teamă să mă apuc din cauza numărului impresionant de pagini. Părerile legate de ea sunt împărțite, multă lume având o problemă cu dimensiunile descrierilor autoarei. Însă majoritatea rămân la părerea că serialul creat după această serie este excelent. Aceasta fiind situația atunci când căutam recenzii pentru a hotărî dacă să o citesc sau nu, am zis că e cazul să sar cu capul înainte. Ca atare am accesat site-ul celor de la libris și am căutat primul volum. L-am terminat acum vreo 5 zile pe la 3 dimineața, iar astăzi am zis să vă spun și părerea mea despre volumul 1 din Outlander, Călătoarea.

Călătoarea – Diana Gabaldon

Călătoarea de Diana Gabaldon este un roman ce îmbină mai multe genuri literare. Avem elemente din zona fantasy: călătoria în timp, vrăjitoarele, elemente din zona de ficțiune istorică: descrierea modului de viață în Scoția – secolul XVII, dar pentru mine, Călătoarea, este o carte ce se potrivește cel mai bine la genul romance. Personajul principal, Claire Randall, se află împreună cu soțul său în Scoția pentru a da de urmele unuia dintre strămoșii acestuia. În timp ce Frank este scufundat în arhive, Claire se bucură de peisajele locale și explorează în căutare de plante medicinale. Însă la un moment dat, un pas greșit o trimite în timp, fix în fața unui alt Randall.

Prima parte a cărții se axează pe adaptarea lui Clare la noua sa viață și la greutățile pe care aceasta le îndură. Partea cea mai dificilă o reprezintă faptul că nu poate dovedi cine este, de ce umbla îmbrăcată în cămașă de noapte ( rochie din secolul XX) și pentru cine lucrează. Este interesant de urmărit întreaga lume pe care Diana Gabaldon a adus-o la viață în acest roman. Legat de administrarea moșiilor, accentul cade pe  modul în care un domeniu este dat mai departe următoarei generații și cum este nevoie să ai atât minte de vulpe cât și picioare de taur pentru a conduce. Acest lucru este cel mai bine punctat prin “conducerea” clanului MacKenzie de către Columb cu ajutorul fratelui său, Dougal, și prin una din replicile unui personaj: Nu am văzut un mai bun exemplu în care dreapta nu știe ce face stânga.

Familia, justiția și luptele

Diana Galbadon a reușit sa creeze în Călătoarea un cuplu foarte ușor de îndrăgit prin care nu doar că expune modul în care se deșfăsurau nunțiile, ritualurile și zilele obișnuite pentru o familie, dar și arata cum se trăiesc împreună două caractere puternice cu concepții diferite despre viață (diferența dintre obiceiurile lor fiind de 200 de ani). Personal, m-am îndrăgostit de aceste personaje și abia aștept să le urmăresc și pe parcursul volumelor următoare.

Tot în acest roman întâlnim teme precum corupția, probleme cu care omenirea pare că se luptă din vechime. De data aceasta însă lucrurile sunt aproape imposibil de rezolvat deoarece, în vremurile din roman, contează mai mult cine acuză decât motivele din spatele declarației. Tot în această zonă, asistăm la o judecată a vrăjitoarelor în care ni se explică modul de funcționare al armei cu care este împunsă femeia acuzată și care este special creată pentru a o face să fie vinovată.

Stilul cărții este unul extrem de lejer, iar întâmplările dramatice se succed în intervale scurte de timp păstrând cititorul în stare alertă. Personal, mi-ar fi plăcut să fie legate mai multe capitole în care niciunul dintre îndrăgostiți să nu fie aproape mort, dar taman această succesiune rapidă a transformat cartea într-o serie de succes.

Din păcate, chiar dacă Nemira a reeditat această serie, volumul I are câteva probleme serioase. Cea mai deranjantă pentru mine a fost lipsa literei “Ț” de fiecare dată când începea o propoziție cu aceasta, iar alteori și în corpul cuvintelor. Pentru cei care ați întâmpinat această problemă legată de volumul unu, dar vreți să continuați seria, vă las aici un link către volumul următor în ediția veche care este încă disponibil pe libris.