Recenzie Sfidarea de Suzanne Collins

august 8, 2020

Titlu: Sfidarea

Autor: Suzanne Collins

Nr. de pagini: 328

Editura: Nemira

Traducător: Ana-Veronica Mircea

Dacă țineți minte, v-am spus acum vreo lună că am de gând să citesc și eu  Jocurile Foamei de Suzanne Collins. Serie pe care de altfel îmi propusesem să nu o citesc vreodată. De ce? Habar nu am. Însă am avut un scurt moment de ezitare până să mă apuc de volumul doi. Noroc cu prietenii de la libris care probabil au simțit că mă abat de la calea ce-a dreaptă și mi-au dăruit volumul doi. Deci astăzi discutăm pe larg, ca între prieteni buni și pasionați de cărți, despre Sfidarea de Suzanne Collins.

Sfidarea de Suzanne Collins

La finalul volumului întâi din Jocurile Foamei lucrurile păreau că se asează ușor în favoarea câștigătorilor. Au reușit să sfideze Capitoliul, să se întoarcă în viață acasă și să se bucure de bogăția pe care orice învingător o dobândește. Sarada îndrăgostiților poate lua sfârșit acum că toată lumea i-a lăsat în pace. Însă volumul doi ne demonstrează cât de tare ne înșelăm. Gestul cu fructele otrăvite a fost o lovitură directă a unor oameni mici către centrul puterii lumii, iar acest lucru nu poate rămâne nepedepsit.

Sfidarea este construită urmărind două scenarii. Primul o prezintă pe Katniss ca pe fetița îndrăgostită ce trebuie să zâmbească tuturor și să se prefacă. Trebuie să îi facă pe toți să creadă că doar dragostea a făcut-o atât de nebună. Că e supusă și recunoscătoare pentru toate oportunitățile extraordinare pe care lumea le are slujind Capitoliul. Pe de altă parte, scenariul al doilea o prezintă pe Katniss ca pe o luptătoare. O fată care s-a luat la trântă cu moartea în timp ce conducătorii o manevrau pe cea din urmă, o învingătoare.

Revolta

Întreaga acțiune a cărții gravitează în jurul unei posibile revolte a distrinctelor împotriva Capitoliului. Oamenii subjugați de 75 de ani vor dreptate. Frustarea, durerea, foametea, toate acestea s-au adunat într-o grămadă ce ardea mocnit. Iar apoi a apărut Katniss. Fată din districtul cărbunilor care a aprins fitilul prin gesturile sale. Pe tot parcursul volumului Revolta vom observa cum Capitoliul încearcă să orchestreze totul pentru a acoperi orice urmă de nesupunere, cum falsifică știrile și creează o imagine falsă a situației.  Totul pentru a-i asigura că orice încercare de nesupunere nu este posibilă. Însă există mai multe fisuri în planul lor.

Suzanne Collins alege să se folosească altfel de caracterul personajelor sale și de dușmăniile sau prieteniile dintre ele. Cum? Alege să reprezinte cu ajutorul lor relațiile dintre districte. Cum fiecare se pot lua de mână, cum aleg să se alieze de-a lungul acțiunii sau, din contră, cine anume are ezitări în a fi văzut alături de ceilalți. În felul acesta cititorul capată o imagine a districtelor ce ar putea să lupte pentru eliberare și a celor a căror viața este suficient de plăcută chiar și în situația actuală.

Dacă ar fi să vă dau în sfat în momentul în care începeți lectura acestei cărți, ar fi să fiți foarte atenți la un anumit personaj. Acesta se va dovedi pe parcursul romanului a fi mult mai complex, mult mai abil și în stare de orice. Un personaj care a sfidat nu doar o dată Capitoliul prin gesturile sale și care este gata să lupte prin mijloace, puțin spus murdare, pentru a reuși să îi învingă pe cei ce l-au adus, nu doar o dată, aproape de moarte. Și nu, nu mă refer la Katniss.

No Comments

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: