În această perioadă stresantă trebuie să învățăm să ne bucurăm de lucrurile mici la care avem acces. Poate fi vorba despre un film genial, o carte care te ține treaz noaptea sau chiar de o cafea proaspătă și aromată. Pentru mine o astfel de bucurie o reprezintă scrisul. Tocmai de aceea propunerea celor de la Act și Politon mi s-a potrivit mânușă. Acești oameni vor să devină culegători de povești ale oamenilor obișnuiți, iar la final să adune cât mai multe texte pe care să le înglobeze într-un volum. Aplaudăm cu drag această inițiativă și reducerea de 30 % la ebook-uri și cărțile audio de pe site-ul lor.

Jurnal de vremuri încercate

Prima oară când s-a pus problema izolării eram la facultate. Discutasem cu colega de cameră dacă ar fi cazul să plecăm acasă și să facem naveta câteva zile. Nu cumva să ne prindă vreo izolare pe la cămin. Nu de alta, dar de câteva zile nu mai mergea apa caldă și nu se vedea vreo reparație la orizont. Planurile noastre de navetă au fost repede dejucate de închiderea facultății. Repede un bagaj plin de cursuri și caiete, majoritatea goale fiindcă începusem doar de o săptămână, luat ce mâncare mai era prin frigider și fuga acăsică. Hainele au rămas bine mersi în dulapuri. Vorba mamei: Și ? Unde crezi că le purtai?

Un bonus neașteptat a fost faptul că stau la curte. În felul acesta am posibilitatea să mai ies afară la o cafea cu mama ori să mă uit cum fratele meu se ia la bătaie cu labradorul. Eu încă pariez pe câine. Adevăratul câștigător rămâne oricum motanul Cereale de când l-a trimis pe frate-miu la urgențe cu o mușcătură bine plasată pe vene. Mă uit cu speranță la hamster totuși. Și acesta trebuie luat în serios în lupta pentru supremație. L-a mușcat atât de bine de nas pe motanul Miau încât acesta trece cu sfială pe lângă cușcă lui acum.

Mai pot spune că în această perioadă am călătorit mai mult decât de obicei. Nu raportați asta încă la autorități. Mă refeream că am citit mai mult decât de obicei. Asta după ce am avut o perioadă în care nu am reușit să citesc nici 50 de pagini pe zi. Rețineți că sunt genul care termină o carte în maxim două zile. Dar am speranță în continuare și mă uit către toate cărțile groase din bibliotecă, romane ce nu încăpeau în ghiozdan și erau imposibil de citit pe sub bancă. Acum alta e povestea. Cum cursurile online pe care le fac nu sunt nici video, nici audio, să văd eu profesorul care mă mai prinde că citesc în timpul orei sale.

Ce e drept, dacă mă refer la facultate în perioada aceasta… mă ia durerea de cap. Semestrul trecut când am întrebat de pdf-uri în sesiune ziceai că întreb despre monstrul din Loch Ness. Acum? Acum toți au pdf-uri. Câte 25 de pagini pe curs. Încă nu pricep în ce univers paralel predau dumnealor 25 de pagini în 100 de minute. Concluzia? În cazul învățatului de acasă este nevoie de două ori mai multă muncă. Dacă înainte te puneai în bancă, îți puneai pe chip figura de om inteligent și dădeai din cap la prof pentru prezență, acum e nevoie de un referat ori de o temă.

Lăsând la o parte acest inconvenient, e de ținut minte să ne modificăm acatistele atunci când ne mergem la Biserică. Tăiați doi, trei verișorii de gradul 5 și pune-ți acolo Netflix, Scribd și orice altă platformă care ne-a susținut în a nu înnebuni acasă. Eu cred că nu dau semne momentan de vreo afecțiune mentală. Însă mă uit cu neîncredere către fratele meu. Ieri mi-a făcut micul dejun, iar azi mi-a adus ceaiul cu zahăr nu cu sare. Ceva clar se petrece. Totuși nu mă pot hotărâ să îl duc la psiholog încă. Poate după ce îl conving să învețe și table, că deja mă rog de două săptămâni de mama să joace cu mine.

Acestea fiind spuse, eu mă duc să fac curățenie în haine. Nu de alta, dar a trecut al treilea martie de când tot zic că verific ce haine mi-au rămas mici. Și dacă nici acum nu o fac îmi e că mă trimite mama la pâine în iulie îmbrăcată cu pantalon raiat 3 sferturi. Vouă vă urez multă răbdare, cărți geniale și fie să nu vă pice wifi-ul ori curentul ( cum am pățit unii azi noapte).