Titlu: Minus Infinit

Autor: Renert Dusout

Număr de pagini: 154

Editura: Libris Editorial

După cum știți, anul acesta am ales să acord o mult mai mare atenție autorilor români. Consider că avem și noi câteva talente literare și e păcat să se pună praful pe operele lor în librării. Și pot spune, cât se poate de sincer, că am avut parte de câteva surprize foarte plăcute și că am descoperit câțiva autori pe care o să îi urmăresc cu mare interes în anii ce urmează. Unul dintre acești autori este Renert Dusout. Renert a publicat anul trecut la Libris Editorial cartea Minus Infinit, carte ce mi-a atras atenția în primul rând prin copertă. Un detaliu care mie mi s-a părut ușor avangardist și care mi-a plăcut foarte mult este lipsa titlului în format text de pe copertă și utilizarea unei imagini în locul acestuia.

Minus Infinit de Renert Dusout

Minus Infinit de Renert Dosout are ca subiect întrebarea la care știința, religia, spiritismul, etc. încearcă să găsească un răspuns concret de milioane de ani. Este întrebarea care ne-a chinuit pe toți în nopțile abandonate insomniei, în zilele fără speranță sau în timpul bețiilor cu aer filozofic. Mai exact: Ce se întâmplă cu noi după ce murim? Ei bine, pentru cei care și-au pus aceste întrebări în timp ce savurau un pahar de tărie, am o veste bună. În Minus Infinit, punctul de cotitură dintre lumea noastră și ce o fi mai departe este un bar.

Povestea începe de fiecare dată la orele 10 seara, timp în care 8 oameni se trezesc într-un loc necunoscut aflat în vid. Nu pot pleca, iar fiecare dintre ei discută cu barmanul pentru a afla unde sunt, ce se întâmplă și când pot pleca acasă. Răspunsul este că toți cei prezenți sunt morți. Își amintesc cum au murit, dar și-au uitat numele.

Frica de necunoscut

Cel mai interesant mi s-a părut personajul principal, un bărbat ce a preluat porecla Gin. În ciuda faptului că fiecare dintre ei își aminteau în mare parte viețile, păreau incompleți fără a avea un nume asociat. Astfel încât, fiecare a devenit ceea ce bea. A da un nume unei persoane este lucrul care o face concretă în mințile noastre. Și în moarte simțim nevoia de a ne identifica.

Culmea, în ciuda acestei nevoi, de-a lungul vieții ratam multe lucruri deoarece nu știm unde să căutăm răspunsurile la întrebările noastre. Gin își petrece toată noaptea ascultând poveștile celorlalți participanți, încearcă să formeze o gașcă de prieteni, să facă în așa fel încât în ultimele clipe de “viață” să nu fie singur. Încearcă să înțeleagă tot ce s-a întâmplat, să găsească soluție morții. Chiar dacă este cel mai curios personaj, răspunsurile de care are cea mai mare nevoie nu se află la ceilalți. Ci chiar în el însuși. Totuși, ele îi sunt inaccesibile. La fel cum pățim mulți dintre noi, frica de a se analiza pe sine reprezintă cea mai mare piedică a lui Gin.