Titlu: Regina fără regat
Autor: Holly Black
Traducător: Bogdan Voiculescu & Ruxandra Tudor
Număr de pagini: 342
Editura: StoriaBooks
Domne, facultatea tehnică nu este de glumă. Abia am avut timp să respir zilele acestea, dar și când am avut timp.. am devorat ultimul volum din Făpturile Văzduhului. Volum care a apărut în timp record la noi, cred că au trecut maxim două luni de la lansare. Pentru asta, felicitări editurii, traducătorilor și oricui a mai fost implicat în acest proces de micșorare a chinului cititorilor lăsați în aer la finalul volumului doi. De asemenea, sincere blesteme tuturor celor care au oprit fanii seriei din citit, dându-le examene, verificări sau ținându-i peste program la serviciu. Sperăm să vă cadă un tom de 1000 de pagini drept în frunte. Așa să ne ajute Cardan. Acum că am încheiat și socotelile, zic să ne întoarcem la Regina fără regat de Holly Black.
Regina fără regat de Holly Black
Finalul volumului doi a lăsat o grămadă de oamenii în pom. Printr-o căsătorie care a părut imposibilă la începutul seriei urmată apoi de exilul lui Jude, Holly Black a pregătit rampa perfectă de lansare a volumului trei. Ajunsă în lumea muritorilor, Jude își petrece majoritatea timpului lenevind pe canapea și plângându-și căderea. Din seneșalul regelui a ajuns exilată, iar întoarcerea sa acasă este condiționată de Coroană. Culmea, chiar ea ar trebui să poarte una. Dacă credeați că asta a oprit-o pe Jude nu se mai arunca în fața oricărui pericol, veți fi dezamăgiți crunt. Chiar dacă lumea oamenilor pare sigură în comparație cu Tărâmul, Jude tot reușește să se ia la trântă cu unul dintre cei mai periculoși generali ai Curții Dinților.
Cred că Regina fără Regat a fost un roman al răsturnărilor de situație puse pe repede înainte. Acest lucru a început încă de la primele pagini când ocazia de a se întoarce în regat apare în cel mai surprinzător mod pentru Jude. Și în persoana care nu s-ar fi pretat niciodată la astfel de lucruri. Dar ce putem spune, dragostea ne face pe toți să acționăm fără să gândim. Iar când familia noastră este renumită în trădări și crime, nu e de mirare ca atunci când ne pierdem mințile să ne trezim cu un cadavru la picioarele noastre.
Jude – Regina Regatului Elfhame
Pe întreg parcursul cărții, am avut impresia că Jude cade din lac în puț. Ba este răpită, ba este transformată în marionetă, ba este trădată. Doar două sunt momentele pe care aș putea să le numesc fericite pentru ea. Din păcate, aceste momente sunt extrem de scurte. Iar ambele se sfârșesc cu ea în genunchi, fie sângerând spre moarte, fie urlând când inima i se face țăndări. Pe scurt, Regina fără regat este o poveste despre iubire în timpul celor mai grele timpuri, despre decizii apăsătoare și inimi însângerate.
Mi s-a părut interesant cum Holly Black ilustrează o caracteristică cât se poate de umană prin unul dintre personajele sale. Mai exact vanitatea și cum aceasta ne poate aduce în pierdere sau chiar pieirea. Acest lucru îl află cea mai trufașă zână atunci când înfruntă rezultatele dorinței sale de a fi cunoscut de toată lumea pentru munca sa înspăimântătoare. Propriile cuvinte se întorc împotriva lui și momentul său de glorie se transformă într-un dezastru ( chiar nu îmi plăcea personajul).
În rest, aș putea spune că acest roman ar fi putut fi mult mai bun dacă nu ar fi fost atât de scurt. Cumva, Holly Black a vrut să pună o mulțime de acțiune într-un roman extrem de scurt. Asta face întreaga carte să fie mult prea alertă, totul se petrece cu o viteză imensă și nici nu apuci să respiri ușurat că se duce naibii totul din nou. Consider că ar fi fost plăcut ca acțiunea să fie mult mai dezvoltată, ca momentele și trăirile interioare să aibă timp să ia amploare și de ce nu, o perspectivă din partea lui Cardan ar fi fost cireașa de pe tort. Dar nu le putem avea pe toate, așa că ne mulțumim cu ce avem. Iar dacă nu avem, comandăm de pe site-ul celor de la StoriaBooks.
5 Comments
De abia aștept să pun și eu mâna pe volumul asta. M-ai făcut și mai curioasă decât eram, dar și mai precauta. Sper sa nu fiu dezamăgită de cartea asta precum am fost de ultimul volum din Tinerele Elite. Ar fi păcat.
Chiar acum stăteam și mă gândeam ce s-a întâmplat la Tinerele Elite😅
Super
Superb articol,Luiza! Ma faci sa nu mai stiu ce carti sa cer de ziua nea:Harry Potter si Talismanele mortii si Harry Potter si copilul blestemat,volumele 2 si 3 din seria Fapturile Vazduhului,voumele 1 si 2 din Mara Dyer,sau alte multe variante! ❤️😂😂
Mulțumesc frumos. Recomand Harry Potter pt cadou😂🤗