Titlu: Frankestein

Autor: Mary Shelley

Nr. de pagini: 248

Editura: Art

Traducător:  Adriana Călinescu 

A trecut multă vreme de când am citit un clasic străin. De ce? Nu știu să vă spun exact. Timpul, soarta, întâmplarea, etc. Cu siguranță una dintre acestea. Când vine vorba despre cărți clasice mă consider cu adevărat norocoasă. Până acum mi-au picat în mână doar clasici cu care am reușit să rezonez, cărți pe care le-am devorat și care mi-au plăcut la nebunie. Poate acesta să fie motivul pentru care cea mai citită recenzie de pe acest blog este a unei cărți clasice ( curios să afli care? Dă click aici).

Zilele trecute am terminat de citit un roman care a aniversat recent 200 de ani de la scriere. Un roman superb căruia în pot găsi multe corespondențe și în zilele noastre. Iar, pentru a fi chiar mai plăcut de citit, cei de la Art au scos o ediție de lux care să marcheze aniversarea romanului. Această ediție este o lucrare de artă. Are niște ilustrații superbe, un format aparte și este plină de detalii plăcute ochiului. Începând cu fontul folosit pentru a reda conținutul unor scrisori dintre frați și până la designul coperții. Cele mai interesante mi s-au părut ilustrațiile cu monstrul lui Frankestein ( surpriză! Despre Frankestein vorbeam, cum scrie și în titlu). Există în carte o ilustrație pe 3 pagini care se suprapun pentru a marca procesul de construcție al monstrului.

Despre Frankestein de Mary Shelley

Un lucru interesant despre romanul Frankestein este că acesta a apărut în urma unui ”joc creativ” la care a participat și scriitoarea. Patru prieteni și-au petrecut o seară friguroasă la gura unui semineu, iar pentru a se distra s-au hotărât să își imagineze lucruri care mai de care. Luni mai târziu, Mery Shelley publica romanul care a făcut-o faimoasă. Frankestein este un clasic absolut al genului horror ( pentru cei care credeau că se publicau doar povești de dragoste sau război, surpriză din nou!), un roman în care ni se vorbește despre ”drogul” pe care știința în poate reprezenta în anumite contexte.

De-a lungul timpului omul și-a croit drum către supremație în lanțul trofic. Trecerea secolelor și progresul continuu ne-au transformat din pradă în prădătorul suprem al acestei planete. Am depășit animalele prin inteligența noastră și am creat mașinării care să nu le permită acestora să scape din ghearele noastre. Ne credem cu adevărat invincibili uneori, însă este doar o iluzie. Căci dacă putem fugi sau combate anumite pericole, suntem cu adevărat fragili în fața morții. Iar acest lucru nu convine omului. Ne-am aruncat în cercetare cu toată viteza pentru a ne întrece cu divinitatea și pentru a înfrânge moartea. Uneori mergem mult prea departe și uităm că suntem muritori. Exact cum a pățit și doctorul Frankestein.

Frankestein și monstrul său

Frankestein a fost un copil plin de curiozitate față de fenomenele naturale. Și-a dorit să înțeleagă cum unde și de ce. Curiozitatea sa l-a îndrumat către filosofia naturală și către alchimistii ce căutăm să transforme metalele în aur. Ani mai târziu, plecat să studieze la universitate, Frankestein întâlnește un profesor universitar care are acel ceva, suficient cât să îl îndrume către cunoașterea chimiei. Pasionat și mai muncitor decât oricine altcineva, Frankestein își întrege în scurt timp colegii. Puțin mai târziu aduce îmbunătățiri aparatelor folosite în acele vremuri depășindu-și astfel chiar și profesorii. Este recunoscut ca  o elită a acelor vremuri, un tânăr promițător și neîntrecut de nimeni. Toată această faimă îl împinge de la spate spre a continua în cercetările sale. Problema este că perioada în care lecturile sale se axau pe aflarea elixirului vieții ( preocupare a alchimiștiilor alături de piatra filosofală) l-a marcat profund. Ca atare, se hotărăște să pună știința în slujba învierii celor trecuți în neființă.

Munca la care se încumetă Frankestein presupune sute de ore petrecute în laborator și zile întregi de plimbări și săpături prin cimitire. Întreaga sa activitate este de-a dreptul bolnavă însă faima de la capăt îl orbește și îl face să continue fără să ia de seamă ororile pe care le crează. Trezirea monstrului este momentul decisiv, moment în care creatorul și creația stau față în față, iar cel dintâi își înțelege în sfârșit greșeala. Însă este prea târziu. Legătura dintre ei este deja creată și indiferent cât va fugi Frankestein, monstrul său îl va găsi în cele din urmă.

Povestea se continuă mult mai mult decât v-am povestit eu. Iar ceea ce se petrece mai departe îmbină o mulțime de învățăminte. De la judecatul unei cărți după copertă până la omul care nu se naște ca fiind neapărat rău, ci devine rău pentru că nu a cunoscut niciodată binele. Frankestein de Mary Shelly rămâne, în ciuda vârstei de 2 secole, o carte cât se poate de actuală. Prin modul în care fugim de probleme crezând că se vor rezolva, prin faptul că alegem să ne gândim doar la noi fără să ne pese de alții, prin modul în care ne jucăm cu viața în laboratoarele de știință. Sper că v-am făcut curioși măcar un pic, iar dacă vreți să vă uitați măcar la această ediție a lui Frankestein, o găsiți la reducere pe cartepedia.