Câteva motive să citești Oceanul Vieții

04/12/2019

Titlu: Oceanul Vieții

Autor: Callum Roberts

Nr. de pagini: 504

Editura: Nemira

Traducător: Irina Ornea

Iată că am ajuns și la primul articol pe luna decembrie. Cred că această lună merită dedicată scrisului, cititului, relaxării alături de ceilalți. Mai mult ca niciodată, perioada aceasta a anului împinge spre reflectare, spre analiza propriilor dorințe și realizări. În această perioadă parcă devenim mai calmi, mai buni și mai blânzi. Parcă suntem mai predispuși la a-i asculta și pe cei de lângă noi. Tocmai de aceea, în această perioada v-aș recomanda să citiți Oceanul Vieții.

 Câteva motive să citiți Oceanul Vieții

 

1.Te ajuta să conștientizezi situația în care ne aflăm

 Este greu să îți imaginezi impactul dezastros pe care îl are omul asupra mediului în anumite zone. Mulți dintre noi nu înțelegem răul pe care îl facem atunci când nu reciclăm, aruncăm ambalaje pe jos sau uleiul în scurgere. Efectele acestor lucruri nu sunt imediate, iar scuza “este doar un ambalaj” ne face să nu ne simțim vinovați de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. În Oceanul Vieții ni se aduc exemple concrete referitoare la consecințele acțiunilor noastre. Astăzi ne este greu să ne imaginăm bibani de peste un metru. Ei bine, în urmă cu 60 de ani, bibanul de un metru lungime nu ar  fi mirat pe nimeni. Cum s-a ajuns la acest lucru? Ei bine, pescuitul excesiv pe tot parcursul anului.

2. Afli cât de grave sunt consecințele poluării

Poate pentru mulți dintre voi faptul că sunt mai puțin pești în mare nu are importanță. Poate dimensiunile aflate în descreștere ale vietăților marine nu e ceva atât de impresionant. De asemenea, cred că nu vă spun nimic nou dacă vă povestesc despre topirea calotei glaciare sau creșterea nivelului Oceanului Planetar. Așa că vă propun un exercițiu de imaginație. Câtă suprafața credeți că ar fi inundată dacă nivelul apei ar crește cu 6 cm? Vă imaginați probabil că ar fi o creștere aflată în intervalul 6 m – 6 kilometri. Ei bine, dacă oceanul va crește cu 6 cm, jumătate din New York va fi acoperit de ape. Adio Londra. Groaznică imagine, nu? Greu de crezut, dar adevărat.

3. Ni se explică cum anume și de ce anume

Este foarte ușor să nu băgăm în seamă ceva ce nu înțelegem. Din moment ce nu știm cum a ajuns să fie o ”insulă” de gunoi într-unul din oceane, nu prea credem că am fost noi de vină. Cel mai probabil nici nu știm despre această ”insulă”. Tocmai de aceea autorul cărții Oceanul Vieții are grijă să ne explice detaliat ce anume a dus la această situație. Începând cu observațiile proprii ca urmare a călătoriilor sale, continuând cu citate extrase din articolele altor biologi și explicate de către el, Roberts Callum îl scoate pe cititor din neștiința sa, făcându-l conștient de schimbările prin care planeta noastră trece.

4. Ne oferă sfaturi despre cum am putea acționa

După ce ne înspăimântă pe parcursul mai multor capitolelor, aproape de finalul cărții autorul ne oferă ”capitolele salvatoare”. Acele capitole care ne spun cum am putea face lucrurile mai bine. Ce soluții am putea aplica și cum acestea ar ajuta. De unde ar trebui să înceapă schimbarea și cum ne va afecta aceasta pe toți. Indiferent dacă locuim sau nu în mare, soarta oceanului ar trebui să ne preocupe pe toți.

Dacă v-am făcut curioși, dacă înțelegi că nu mai putem continua astfel, dacă doriți ca viitorul să nu fie acoperit de plastic și gunoi, dacă doriți să vedeți cum am ajuns în situația actuală, cartea Oceanul Vieții este disponibilă pe libris, cartepedia, cărturești, dar și pe site-ul celor de la nemira.ro. Nu uitați, noi nu am moștenit planeta de la părinții noștrii, ci am luat-o cu împrumut de la copiii noștrii.

 

 

No Comments

Leave a Reply