Vorbind despre Alo?Albert Einstein la telefon

27/11/2019

coperta cărții

Titlu:  Alo? Albert Einstein și cu mine

Autor: R.J. Gadney

Nr. de pagini: 304

Editura: Humanitas

Traducător: Mihnea Gafita

Încet, încet se așează toate la locul lor. Facultatea a început să intre și ea într-o rutină anume, cheful de citit mi-a revenit la cote maxime și vacanța e aproape. Cu alte cuvinte, e timpul să umplem blogul de recenzii la cărți faine, cărți care te lasă cu un sentiment plăcut odată ce ai încheiat lectura lor. Una din cărțile care intră în topul favoritelor mele din acest an este Alo? Albert la telefon. Am tot vânat această carte,pe site-ul celor de la libris.ro, timp de vreo două luni de zile. Într-un final s-au aliniat astrele și cartea a ajuns la mine, iar lectura sa a fost cu adevărat fascinantă.

 Alo? Albert Einstein la telefon de R.J.Gadney

În acest roman de R.J.Gadney, Albert Einstein este urmărit de la început vieții sale, până în ziua în care acesta refuză o intervenție chirurgicală care i-ar fi salvat viața. Albert Einstein a fost un copil ciudat, supus de mic insultelor și comentariilor răutăcioase adesea venite chiar din partea mamei sale. Pauline Einstein a trăit mai bine de un deceniu cu frică, crezând că băiatul său este handicap și că dezvoltarea sa este anormală propriei vârste. Cine ar fi ghicit că ani mai târziu același copil, pe care ea îl considera diform, va câștiga Premiul Nobel.Albert în copilărie

În Alo?Albert Einstein la telefon sunt aduse la cunoștință cititorului o mulțime de detalii interesante despre viața celebrului fizician. Personal, am umplut cartea de însemne deoarece multe din vorbele fizicianului mi s-au părut pline de tâlc. De la explicațiile sale legate de domeniul fizicii teoretice până la diplomația de care a dat dovada în diferite conflicte politice în care a ajuns implicat fără voia sa, Albert Einstein a demonstrat că printre darurile sale este și capacitatea de-ași captiva auditoriul.

Realizările lui Albert Einstein

Sprijinul pe care acesta la acordat comunității evreiești din care se trage, a făcut ca Albert Einstein să fie nominalizat pentru funcția de președinte al Israelului. Originile sale i-au adus multe probleme de-a lungul timpului, fiind născut în Germania și întors ani mai târziu pentru a profesa la Universitatea din Berlin. Vorbim de perioada celor două mari războaie. Perioadă care a fost nefastă științei deoarece o mulțime de savanții de top au fost vânați datorită originilor sau refuzului lor de a pune știința în slujba distrugerii.

Albert Einstein Un alt lucru cât se poate de fascinant este că Albert Einstein nu a primit premiul Nobel pentru faimoasa sa ecuație E=mc^2. Celebra ecuație, care a dus mai târziu la înfăptuirea unor lucruri mărețe, a fost primită cu mult scepticism de către contemporanii fizicianului. Râca pe care i-o purta unul dintre membrii comisiei Nobel l-a făcut pe acesta să rateze la mustață premiul câțiva ani. De asemenea, același personaj nu s-a sfiit să îl denigreze cu fiecare ocazie în diferite ziare sau publicații.

Cu ocazia lecturii cărții Alo?Albert Einstein la telefon, am putut vedea și cine a fost Albert Einstein omul. Cel care i-a răspuns lui Mimi Beauford la telefon când aceasta la sunat din greșeală. Dacă cei doi au mai vorbit vreodată și ce impact a avut această conversație asupra vieții domnișoarei, vă las pe voi să descoperiți. Alături de alte informații interesante precum: ce rol a avut Einstein în construirea bombei atomice, cum a fugit din Germania nazistă sau cine sunt urmașii săi. Lectură plăcută!

No Comments

Leave a Reply