Vreau să mă îndrăgostesc de un poet – Mihaela Ț.

octombrie 25, 2019

Vreau să mă îndrăgostesc de un poet. Să mă sune la miezul nopții, să îi răspund adormită și să îmi spună cuvinte de alint în combinații numai de el știute care să îmi facă inima să bubuie în piept și mușchii să se contracte neajutorați. Vreau ca atunci când mă cuprinde în brațe să simt dorințele ascunse ale nuferilor și gustul de plumb al buzelor sale să arunce toată rațiunea pe fereastră. Vreau ca, în verile toride, să își așeze capul pe pulpele mele, să stăm îngropați împreună în cavoul ierbii înalte ,iar el să citească metaforele în palmele mele.

Vreau să alergăm împreună pe plajă, să îmi spună poeme despre lună, despre mare, despre scoici. Vreau să mă privească și să mă confunde cu o madonna înghețată, de marmură, la picioarele căreia să șoptească rugăciuni și să spună secrete atunci când lumea doarme, iar greierii și vântul își cântă serenada. Vreau să îi fiu muză și să se topească sărutându-mi genunchii, folosindu-mi pielea pe post de hârtie pentru toate gândurile grele ce îl bântuie.

Vreau să mă trezească o dată cu soarele ca să ne alinte lumina rece, ca să fiu primul lucru pe care îl vede în fiecare dimineață. Vreau să îmi pătrundă ființa cu cele mai mărunte atingeri, să mi se adăpostească între coaste în timp ce mi se joacă în păr și zâmbește la cuvintele ce i se aliniază pe buze, scriindu-ne povestea

. Apoi vreau să mă piardă în memoria cuvintelor, iar zâmbetul meu să îl doară. Vreau să privească cerul și să își amintească apăsarea mâinii mele pe pieptul lui, presiunea buzelor pe obraz, pe frunte.Să mă caute în mulțimi, pe alei, printre clădiri, prin parcuri. Noaptea să sape în amintiri după cadavrul meu. Toate poeziile lui să facă pădurile să plângă și lacurile să tremure, fiindcă ne au pe noi în centru. Fiecare literă să îl lege mai adânc de mine, de ce am fost. Să nu mai aibă scăpare, să fie blocat. Să își caute alinarea în orice îndoire a unui zâmbet pe care îl crede al meu, în orice ochi ce seamănă cu ai mei. Vântul care dă jos frunzele toamna să îi lase pe corp amprenta degetelor mele. Iar la sfârșit vreau să mă uite…De tot, pentru totdeauna. Și undeva în timp să simtă peste gura întredeschisă vibrația ființei mele.

No Comments

Lasă un răspuns