Eu,În intimitatea secolului 19 și Ioana Pârvulescu

07/09/2019

In intimitatea secolului 19

Titlu: În intimitatea secolului 19

Autor: Ioana Pârvulescu

Nr. de pagini: 352

Editura: Humanitas

Cană cu ceai cald avem? Avem. Colanții cu minioni? Avem. Șosete colorate? Avem. Recenzia de săptămâna asta? Cri, cri, cri. Upsi! Îmi e greu să recunosc, dar săptămână aceasta nu am putut scrie. De ce? Habar nu am. Probabil prea distrasă de primele frunze ruginii, de sunetul ploii și de șansa de a dormi până la prânz fără să mă trezească căldura. Prea aeriană ca să îmi amintesc să scriu, prea îndrăgostită de lecturile curente, prea pe fugă în stilul secolului în care trăiesc. A fost mereu așa? Am fost mereu atât de grăbiți, atât de stresați, cu liste interminabile de pe care tăiam prea puțin la sfârșitul zilei?

În intimitatea secolului 19 de Ioana Pârvulescu este una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit vara aceasta. Patru ani. De atâta timp am avut nevoie pentru a suda o prietene cu scriitoarea, pentru a avea încredere în opera sa, pentru a mă pierde în trecutul pe care îl descrie. Prima oară când am făcut cunoștință cu doamna Pârvulescu eram în clasa a 11-a și mă pregăteam pentru olimpiada de limba și literatura română. Mult de citit, totul pe fugă și multe înjurături spuse în gând strămoșilor noștri pentru că scriau scrisori prea lungi, iar timpul meu era prea scurt.

Vara aceasta nu a mai fost nimic. Am ales cartea inspirată de Adelina, am luat-o cu mine în concediu și am citit-o seara pe terasă în timp ce ascultam marea. Pot spune că lectura acestei cărți a fost una dintre cele mai frumoase experiențe pe care le-am avut în calitate de cititor. În intimitatea secolului 19 își obligă cititorul să încetinească, să lase deoparte graba ce îl caracterizează, să stea locului pentru mai mult de un minut și să pășească încet pe străzile Bucureștiului cu un singur bulevard.

O carte construită din arhive, plină de fragmente de ziar din vremuri demult apuse, alcătuită din jurnalele oamenilor al căror nume își mențin sonoritatea și astăzi. În intimitatea secolului 19 a devenit la rândul său un jurnal intim al propriei noastre țări. Un jurnal al unei Românii frumoase, o fire independentă ce se aranja pentru regalitate. O tânără iubitoare de franceză ce își trimitea copiii peste hotare la studii și îi chema apoi acasă cu vorbe dulci.

Prin această operă semnată de Ioana Pârvulescu cititorul va avea șansa să cunoască unele dintre cele mai intime gânduri ale unor români de seama, va citi din jurnalele lui Rosetti sau Maiorescu, va avea șansa să afle ceea ce credea tânărul doctor Davila ajuns pentru prima oară în România. De asemenea, va afla și ce gânduri îl încercau pe Petre Ispirescu, dar și ce îi scria Mihai Eminescu Veronica Micle. Sunt câteva povești de dragoste superbe în această carte, povești despre femei ce luptau pe un front mai puțin cunoscut pentru a-și sprijini bărbații în crearea unei Românii frumoase. Femei ce luptau pe frontul familiei, ce petreceau luni de zile departe de bărbații lor sau îi însoțeau în meleaguri care de care mai ciudate.

Cu ce gânduri am rămas după ce am citit această carte? În principal, gândul care nu mi-a dat pace a fost acela că deși atingem vârste mult mai înaintate decât unii dintre cei pomeniți în carte, noi trăim mult mai puțin. Oamenii aceștia schimbau o țară, luptau pentru regalitate și mureau de boli pe care astăzi le tratăm cu pastile. Și totuși aveau timp să călătorească, studiau înafara țării și se întâlneau prin capitalele lumii, scriau scrisori de zeci de pagini uneori și purtau relații la distanță fără a se vedea cu lunile nici măcar în fotografii. Noi ce scuză avem?

Cartea este disponibilă pe cartepedia, libris, cărturesti.

No Comments

Leave a Reply