Titlu: Coșarul

Autor: Jonatahn Auxier

Nr. de pagini: 399

Editura: StoriaBooks

Traducător: Ruxandra Tudor

Dacă a fost o vârstă care să mă fi speriat vreodată acea a fost vârsta de 20 de ani. Mi se pare un salt ce mă depărtează de mine copilul. Schimbarea prefixului nu mi-a plăcut niciodată. Țin minte și acum cum plângeam cu câteva zile înainte să fac 10 ani și spuneam că eu nu vreau să cresc mare. În continuare nu îmi place ideea de a crește și a-mi lăsa copilăria în spate. Din nefericire acest lucru este inevitabil. Însă am descoperit o cale de a mă întoarce din când în când înapoi, de a mă bucura de copilărie și de frumusețea vârstelor de o singură cifră. Prin intermediul poveștilor. Sunt povești de care nu am avut șansa să mă bucur de ele când eram mică, dar acest lucru nu mă oprește să o fac acum. Mai ales de când am descoperit recomandările pentru middle grade ale celor de la StoriaBooks.

Coșarul. Povestea unei fete și a monstrului ei

Recomandată celor ce au împlinit 9 ani, Coșarul de Jonathan Auxier este povestea nedreptății copiilor orfani, a prieteniilor adevărate și a schimbărilor mari făcute de oameni mici. În centrul acestei povesti o avem pe Nan, o orfană ce s-a alăturat miilor de copii coșari din Anglia secolului XIX. Vrabia Nan, cum este poreclită fata printre ceilalți copii cățărători, lucrează pentru Coșarul cel curat. Un om ce își tratează lucrătorii cu răutate, ce le aplică pedepse drastice și îi culcă pe podeaua pivniței. Acest Coșar Curat este renumit pentru frumusețea sa, dar nimeni nu își amintește ultima oară când l-au văzut muncind cu adevărat.

Însă nu toți coșarii sunt așa. Iar dintre toți, Coșarul fetei era cel mai bun. Îi spunea povești și o plimba pe umerii săi. Împărțeau pâinea pe jumătate, iar fata își mânca partea în timp ce Coșarul mânca jumătate din partea sa. Apoi acea jumătate rămasă o împărțeau din nou la doi. Și povestea se repeta până când într-o dimineață fata s-a trezit singură. A așteptat mult întoarcerea Coșarului, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat. Tot ce a rămas fetei de la Coșar fiind un bulgăre de funingine și pălăria sa.

Monstrul Charlie

Monstrul Charlie, un ghemotoc simpatic care va deveni prietenul lui Nan pe parcursul cărții, este personajul meu preferat din roman. Născut dintr-un incediu, Charlie este asemenea unui copil mic. Plin de curiozitate și cu o inimă mult mai mare decât corpul său, Charlie va deveni rapid prieten cu toți copii care îi ies în cale. Pe de altă parte, adulții sunt cu adevărat îngroziți de el. Tocmai de aceea, Charlie și Nan sunt nevoiți să se ascundă mereu, să fugă și să lucreze în zonele cele mai necirculate ale orașului. Însă acest lucru nu îi oprește să se bucure de viață. Chiar dacă moartea este cea care i-a adus împreună.

În Coșarul de Jonathan Auxier observăm cum vârsta devine doar un număr. Cum copii de 7-9 ani sunt mult mai atenți, mult mai grijulii și înțelegători decât majoritatea adulților. Căliți în hornuri și funingine, acesti copii înțeleg că dacă ei au avut norocul de a trăi sau de a cunoaște bunătatea, este normal să de-a mai departe. Astfel, Nan îi oferă șansa de a fi adoptat în locul ei unui băiețel mult mai mic. Însă Coșarul cel Curat află de acest lucru și se pregătește să se răzbune.

Vrabia Nan este în continuare fugară dar, odată ce cunoaște câțiva adulți înțelegători și buni, se pregătește de o înfruntare cu toți englezii care privesc nepăsători cum copii de 5-6 ani mor cățărându-se pentru a le curăța coșurile. Dacă va reuși un copil să facă o schimbare rămâne de văzut. Cert este că odată ce ai monstrul potrivit alături, lucrurile devin mai vesele. Viața în sine devine mai frumoasă.

Despre Coșar din punctul meu de vedere

Am plâns la finalul cărții Coșarul cât nu am plâns la zeci de romane de dragoste. M-am bucurat de magia acestei cărți cât nu am făcut-o la multe romane fantasy. Și, odată cu lectura acestei cărți, îmi dau seama că multe dintre cărțile pentru adolescenți își pierd acel ceva special. Sau poate acest lucru există doar în cărțile pentru copii. Cumva, am avut impresia că s-a țesut o vrajă în jurul meu și al cărții în timp ce o citeam. Lucru de care m-am bucurat extrem de mult. Nu simțeam că am 20 de ani atunci când am citit Coșarul. Ci mai degrabă aveam iar 9 ani și citeam ascunsă în via bunicii. O recomand cu drag tuturor copiilor și adulților care își doresc să își amintească cum e să fi mic de tot dar să ai vise mari.