Recenzie Ce-am găsit al meu să fie – Stephen King

mai 11, 2019

Ce-am găsit al meu să fie

Titlu: Ce-am găsit al meu să fie

Autor: Stephen King

Nr. de pagini: 443

Editura: Nemira

Traducător:  Ruxandra Toma

Sunt n-spe mii de cărți bune pe acest pământ. Fie ele: volume de dragoste legate în piele, romane horror în format ebook, poezii geniale copiate pe ultima pagină a caietului. Pentru mine, niciuna din variantele de mai sus nu se compară cu thriller bun. Un thriller bun e genul acela de carte care te face să nu o lași din mână indiferent că în fața ta stă cel mai aspru profesor din facultate. Nu contează restanța la electrotehnică atâta timp cât afli cum se termină cartea. Știm cu toții cine este unul dintre cei mai buni pe acest domeniu. Nu cred că produc vreo surpriză atunci când spun numele lui Stephen King. 

Ce-am găsit al meu să fie – Stephen King

Ce-am găsit al meu să fie de Stephen King este volumul doi din seria Bill Hodges. Primul volum al seriei, Mr. Mercedes îl găsiți recenzat aici. Este al treilea thriller scris de King pe care îl citesc și pot spune că autorul nu a încetat să mă surprindă. Ceea ce este remarcabil la toate romanele pe care le-am citit, scrise de el, este modul în care se desfășoară acțiunea. În cele mai multe romane polițiste acțiunea curge liniar, detectivul plecând la mai multe premize și găsind făptașul. În Ce-am găsit al meu să fie, la fel și în Mr. Mercedes, lucrurile nu se petrec chiar așa.

Însă de la începutul romanului Ce-am găsit al meu să fie știm cine este criminalul. Știm, de asemenea, și cine este detectivul și cine este viitoarea victimă. Cartea este scrisă alternând perspectivele celor trei subiecți. Astfel, ne putem imagina că fiecare dintre ei se află la câte un colț al unei foi de hârtie. Pe măsură ce aceștia povestesc se apropie fiecare de centru unde se vor întâlni în punctul culminant al acțiunii.

Un cititor nebun

Întreaga acțiune din Ce-am găsit al meu să fie pleacă de la ideea unui cititor pătimaș, un cititor care ajunge să fie obsedat de o anumită serie. Seria Jimmy Gold este o serie ajunsă celebră, o serie ce are la bază faimoasa zicală a visului american.  Morris Bellamy este fascinat de personajul principal al seriei și devine disperat în momentul în care acesta ajunge să trăiască o viață mediocră, banală. I se pare că autorul a ruinat totul. Ca atare, atunci când află că scriitorul retras a continuat să scrie fără să publice, pune la cale un jaf.

Mi se pare interesantă ideea acestui cititor dus la extrem. O dovadă a faptului că nu contează neapărat cât de cultă este o persoană, oricine poate cădea în păcat. Zilnic vedem oameni care își transformă corpul din cauză că au obsesie pentru o anumită vedetă și vor să arate ca ea. De ce să nu avem și o obsesie pentru cărți?

Trecând peste acest comentariu, în Ce-am găsit al meu să fie lucrurile o iau razna odată cu întrarea în casa scriitorului. Pe lângă furtul caietelor și a banilor are loc și o crimă. Puțin timp mai încolo urmează încă două. Ironia sorții este că făptașul ajunge la închisoare fix pentru altceva. Acest lucru se petrece prin 1978.

Comoara îngropată spatele casei

25 de ani mai târziu, Peter Saubers găsește la rădăcina unui copac un cufăr misterios. Un dar picat din cer sau, mai degrabă, adus din subteran. De ce? Pentru că înăuntrul său băiatul descoperă mai multe plicuri pline cu bani. Bani de care familia sa are disperată nevoie deoarece tatăl său s-a aflat printre oamenii răniți în masacrul mercedesului ( detaliat în volumul I).  Dar pe lângă toate acele plicuri, Peter descoperă și o grămadă de caiete ce îi aparțin scriitorului John Rothstein. Printre toate aceste caiete și următoarele două volume din seria Jimmy Gold.

Între timp ce Peter alunecă pe panta obsesiei pentru Jimmy Gold, un alt cititor înrăit așteaptă să fie eliberat pentru a se putea bucura și acele caiete.  Din toată această poveste Peter ar fi putut scăpa dacă banii nu s-ar fi terminat, iar părinții săi nu s-ar fi bazat pe aceștia. Vedeți voi, Peter le trimitea lunar părinților săi câte un plic cu bani pentru ai ajuta să se descurce. Însă de la un punct aceștia au devenit atât de siguri că banii vor venii lunar încât au devenit dependenți de ei.

Acest lucru mie îmi seamănă foarte mult cu experimentul Pavlov. În experiment e vorba că un câine primește mâncare după ce este supus la un anumit stimul. După ce câinele este obișnuit cu acest lucru de fiecare dată când va simți acel stimul se va aștepta să urmeze mâncarea. Așa și cei doi adulți. După ce așteptau 30 de zile erau convinși că vor urma banii.

Necesitatea și disperarea

 Din necesitatea de a face rost de bani pentru familia sa, Peter se duce la un anticariat pentru a încerca să vândă unul din caietele lui Rothstein. Indiferent de vorba ce-am găsit al meu să fie, caietele sunt probe într-un caz vechi de crimă și au ajuns la Peter printr-o întâmplare. Ba mai mult, în ziare se vorbea și de banii furați. Ca atare, dacă Peter ar fi vândut caietele unui persoane oneste ar fi ajuns la poliție unde ar fi fost luat la întrebări. Cel puțin aceasta este părerea lui.

Totul ar fi putut să meargă bine. Ar fi putut dacă familia lui nu ar fi avut nevoie de și mai mulți bani. Dacă nu ar fi apelat la cel mai dubios anticariat din oraș. Dacă proprietarul nu ar fi fost cândva prieten cu un condamnat la închisoare pe viață. Dacă condamnarea pe viață a individului respectiv nu ar fi fost ridicată. Și lista poate continua.

Pe parcursul romanului Ce-am găsit al meu să fie de Stephen King m-am întrebat de multe ori dacă băiatul va scăpa. Dacă va ajunge la fel de nefericit și obsedat precum criminalul din roman. Și, de foarte multe ori, m-am întrebat cât mai citesc până la momentul întâlnirii celor trei perspective. Cât mai citesc până când detectivul va intra în pâine. Cu toate acestea, Ce-am găsit al meu să fie este un thriller bun, un thriller scris altfel decât o fac majoritatea scriitorilor.

 Cartea este disponibilă pe nemira, libris, cartepedia.

No Comments

Lasă un răspuns