Cărțile pe care le citești te reprezintă?

aprilie 28, 2019

Cărțile pe care le citești te reprezintă 100%. Asta îți vor spune mulți snobi intelectuali care se legitimează prin calitatea și cantitatea cărților citite. Unii se laudă cu numărul de cărți ori de pagini, alții se laudă cu calitatea lor, cu autorii, eventual cu numărul de premii Nobel.

Căci, îmi mărturisesc defectul, stau foarte prost la capitolul Scriitori de Nobel. Deh, cum se zice în online, Atât s-a putut.

Ca să dărâm acest mit, Cărțile pe care le citești te reprezintă, ori să-l detaliez un pic, trebuie să vă dau cinci exemple. Până să le dau, trebuie să spun din start: folosesc sintagma Cărțile pe care le citești și nu Cărțile pe care le ai în biblioteca, pentru că-s o grămadă de snobi ai esteticii, care preferă să aibă o bibliotecă perfectă din punct de vedere vizual, fără să deranjeze prea des cărțile dintr-însa. Așadar:

O amică îmi spunea că nu se uită decât la filme de comedie. Teoretic, filmele de comedie sunt ultra-comerciale, accesibile tuturor. A te uita doar la ele nu este, zic unii, o dovadă de inteligență si cultură. Doar că persoana în cauză completa, spunând că atunci când vrea ceva cu adevarat înălțator, profund, se duce la operă. Ea pur și simplu are o părere proastă despre filme, per total. Consideră filmele a fi exclusiv un mijloc de relaxare. Este asta, în sine, o dovadă de prostie ori de lipsă de cultură?

Un amic îmi spunea că nu are rost să citești cartea atât timp cât a fost ecranizată superb. Cititorii înrăiți iți vor spune că nu ai voie să vezi o ecranizare fără să fi citit în prealabil cartea. Ce părere să ai, deci, despre unul care gândește precum cel de mai sus? Altfel, sintagma am auzit-o de la vreo 3 persoane, toate culte, toate deștepte, descuiate.

Câțiva prieteni s-au luat de mine când am criticat o carte amuzantă. Este vorba despre Arhanghelul Raul, de Ovidiu Eftimie. După ce am caracterizat-o la mine pe blog drept un TimesNewRoman literar și am demolat-o bucată cu bucată, aripă cu aripă (de arhanghel), vreo 3 amici mi-au reproșat că mi-am pierdut simțul umorului. Doar că, vedeți voi, nu umorul ori calitatea lui m-au deranjat, ci modul meu de a vedea literatura: nu-mi place să citesc în cărți ceea ce citesc și văd constant în online. Văd zilnic zeci de meme-uri ori de glume, le savurez inclusive pe cele de autobază (ori de Utopia, dacă înțelegeți ce vreau să zic), drept urmare nu doresc să am parte de același umor și-n cărți. Fix din acest motiv nu mi-a plăcut și nu-mi place nici scriitorul Radu Paraschivescu, ultima lui carte, Orice om îi este teamă, este pur și simplu un blog pentru intelectuali și nimic mai mult. Pentru că gândesc astfel înseamnă că-s o persoană lipsită de umor?

Un amic îmi spunea că disprețuiește teatrul. Teatrul este un loc de întâlnire al unor oameni deștepți, culți. A-l refuza, a-l disprețui, este, după unii, o dovadă de de lipsă de cultură. Îl disprețuiești pentru că nu-l înțelegi, zic ei. Doar că nu e deloc așa. Acel amic avea argumentele lui, spunându-mi că nu-I place teatrul românesc că e fake, că actorii joacă prea grosolan și că PREA des spectacolele sunt prea puțin românești. Mă rog, eu pot contra toate aceste argumente, pot aduce N argumente în favoarea teatrului, dar nu asta este ideea. Respect opiniile altora, chiar și când nu-s de acord cu ele.

O altă amică scrie extrem de prost, deși citește enorm. Nu zic cine e, nici nu dau indicii. Vă spun doar așa: eu o invidiam pentru cât de mult citește și mai ales pentru ce citește. E drept, după 2 cărți grele, importante, bagă și o labă tristă de dezvoltare personală, dar na. A citit enorm și încă citește. Aveam o părere bună despre ea și în multe alte privințe am și acum, însă atunci când a scris un articol pe blogul meu, când am rugat-o să facă asta, mi-a trimis un articol pe care cu greu l-aș putea numi de nivel de clasa a VIII-a. Nu doar ca sărăcie a vocabularului, cât și ca greșeli evidente și grave de ortografie și de formulare a frazei. Probabil dac-aș mai fi citit vreo 2 texte de la ea (texte e deja un cuvânt mult prea pretențios) m-aș fi întrebat cum dracu a trecut ea bacul la română.

Având aceste 5 exemple în față, încercați să răspundeți la întrebarea din titlu: cărțile pe care le citești te reprezintă?

Și acum vine răspunsul meu oficial, de sociolog (ca pregătire de bază, meserie neprofesată oficial niciodată): depinde cum interpretezi acele cărți citite.

Trebuie, întâi și întâi, privită imaginea de ansamblu. Cărțile și doar ele nu pot reflecta niciodată personalitatea unui om. Omul citește cărți proaste, dar merge la operă? Omul citește cărți bune, dar ascultă manele? Omul nu merge la teatru, dar citește super-cărți? Cum interpretăm toate astea?

Nici măcar cât de sensibil este un om nu putem spune doar pe baza cărților pe care le citește (ori pe care le scrie). Am cunoscut de-a lungul timpului persoane extrem de nașpa, de bădărane, care citeau doar siropeli și cărți de dragoste. La fel cum am cunoscut persoane extrem de sensibile care citeau/citesc cărți extrem de violente, de dure.

Totodată, trebuie să avem în vedere și snobii. Pur și simplu acei oameni care refuză să citească anumiți autori, Dan Brown ori, habar n-am, Andrei Ciobanu, și citesc, ostentativ, doar Dostoievski ori Hemingway. Nu se știe ce înțeleg din ei, nu își dă nimeni seama ce le rămâne, dar ei asta citesc.

Ca să înțelegeți mai bine cum stă treaba cu snobismul, vă mai dau un ultim exemplu. Auzisem la un moment dat o discuție între 2 tipe, în metrou. Una dintre tipe citea Sandra Brown. Tipul de carte ușoară. La una dintre stații urcă o altă tipă, prietena de-a ei, care începe să-i reproșeze brusc: Hai, fată, cum să citești așa ceva în metrou? Prima dintre ele se uită mirată. Șocată. Apoi cealaltă continuă: Asta citești la tine acasă, fată. În metrou citești d-ălea grele, să nu te faci de râs.

Dacă mă întrebați pe mine, deși atunci nu am vrut să intru în discuție, lucrurile stau fix invers: în metrou citești cărți ușoare, unde nu trebuie să te concentrezi prea mult. Acasă, însă, când te concentrezi 100% pe lectură, poți băga și din alea mai grele. Dar na, cu snobismul nu te poți pune.

Drept urmare, cărțile pe care le citești pot fi un indicator, un factor, dar trebuie să avem întotdeauna în vedere imaginea de ansamblu. Totodată, este foarte important cine citește/interpretează aceste date. Căci in sociologia mea, un sondaj este bun dacă este bine construit, bine executat și bine interpretat. Un sondaj bine construit și bine executat poate fi citit prost/manipulatoriu, fie din ignoranță, fie din rea-voință.

Eu sunt Emil Călinescu. Dețin 11 bloguri. Link-urile de mai sus sunt toate ale mele. Pe lângă blogurile deja linkuite mai am, printre altele, un blog de mâncare și unul minunat. Restul le descoperiți singuri, citind. Bloguri, că trebuie să citiți și din alea.

Chiar așa, dacă acceptăm drept adevărată propoziție Cărțile pe care le citești te reprezintă, în ce măsură te reprezintă blogurile pe care le citești? Sau la bloguri avem alte unități de măsură?

No Comments

Lasă un răspuns