Se spune că o nouă lună înseamnă noi rezoluții, noi provocări și o mulțime de entuziasm caracteristic omului la început de drum. Entuziasm care de cele mai multe ori se pierde pe parcurs. Însă, având în vedere că provocarea mea are legătură cu cărțile, există o speranță să nu mă plictisesc deloc pe parcursul ei. În ce constă această provocare? Ei bine, datorită recomandărilor voastre și a unei provocări lansate de câteva prietene, am creat TBR-ul lunii aprilie. Altfel spus, ce cărți m-am provocat și am fost provocată să citesc în decursul următoarelor 28 de zile.
Provocarea lunii aprilie în cărți I
1.Kingdom of Ash de Sarah J. Maas
Ultimul volum din seria Tronul de cleștar. Seria aceasta este alături de mine încă de la jumătatea lunii februarie și pot spune că o ador. Pe de o parte nu îmi doresc să se termine vreodată povestea, dar pe de altă parte chiar vreau să aflu finalul seriei. O citesc în engleză deoarece nu este tradusă în română decât până la volumul 5. Faptul că este o carte de 900 de pagini în engleză este o provocare în sine deci, dacă o termin luna aceasta, mă pot felicita.
Sinopsis
Călătoria lui Aelin Galathynius de la sclavă la asasin apoi la regină își atinge finalul odată cu eruperea unui război de-a lungul lumii. A riscat totul pentru a-și salva regatul, însă cu un preț enorm. Prizonieră într-un sicriu de fier de către Regina Far, Aelin trebuie să își păstreze voința de fier pentru a putea îndura luni întregi de tortură. Informațiile pe care Maeve vrea ca ea să i le dea, iar aduce la pierzanie pe cei pe care îi iubește. Asta este tot ceea ce o ține departe de a se lăsa distrusă, dar tăria ei se scade pe zi ce trece.
2. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul de Herta Muller
Am primit carte aceasta cadou și încă de atunci îmi doresc să o citesc așa că a fost una dintre primele cărți incluse pe TBR. Mai mult decât atât, cartea face parte și din provocarea pe care Adelina mi-a lansat-o. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul este un roman în care regăsim aspecte din viața oamenilor aflați sub regimul dictaturii, autoarea ilustrând viața într-o societate distrusă până la rădăcină.
Sinopsis
O blană de vulpe în apartamentul profesoarei Adina devine un simbol al ameninţărilor unei Securităţi omniprezente pe când regimul începe deja să se clatine. În imagini expresive şi de o frumuseţe înfricoşătoare, Herta Müller reconstituie panorama crudă şi înspăimântătoare a dictaturii şi a unei societăţi distruse până la rădăcină. Decăderea oamenilor, ba chiar a unei întregi ţări, este redată aici până în cele mai mici detalii – în toată această suferinţă pare că natura însăşi trece de partea terorii. Încă de pe atunci vulpea era vânătorul este probabil cartea cea mai românească a acestei mari autoare de limbă germană.“ (Ernest WICHNER)
3.A court of throns and roses de Sarah J. Mass
Încă o carte de la autoarea seriei Tronul de cleștar, o carte pe care o citesc la provocarea Zenei. Chiar dacă cartea era deja tradusă de către cei de la Rao, eu am în bibliotecă varianta în engleză. Se pare că luna aceasta va fi plină de războinici Fae posesivi și aroganți care vor face orice să își apere perechile.
Sinopsis
Feyre a crescut într-o lume in care magia exista doar în legende. Dar dacă aceasta lume ar fi reala și, mai mult decât atât, ar amenința să arunce lumea muritorilor într-un război întunecat? Mânata de promisiunea de a-și apăra familia, făcuta mamei ei, Feyre va afla că în lumea zânelor totul este posibil, chiar și sa te îndrăgostești de un Mare Lord al spiridușilor. O amenințare plutește, însă, asupra acestui tărâm magic, iar Feyre este singura care poate salva de la pieire regatul zânelor și lumea oamenilor.
4.E-un rege nebun în Danemarca de Dario Fo
Am citit deja una dintre cărțile autorului și anume Ca din întâmplare femeie, Regina Cristina a Suediei. Cartea reprezintă un amestec de ficțiune cu transcrieri din jurnalele reginei moarte. Amestecul acesta dintre realitate și presupuneri duce la inducerea cititorului în atmosfera acelor vremuri iar lectura devine ușoară și plăcută în ciuda faptului că este o operă cu caracter istoric.
Sinopsis
În romanul publicat cu un an înainte de a se stinge din viață, E-un rege nebun în Danemarca (parafrază a unei celebre replici din Hamlet), Dario Fo reînvie zbuciumata epocă de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, explorând povestea controversatului rege Christian VII și a soției sale Caroline Mathilde, o istorie dramatică de iubire, infidelitate și nebunie.
Din cronici de epocă și jurnale secrete, Dario Fo recompune atmosfera strălucitoare de la Curtea regală a Danemarcei în secolul galant, reținând deopotrivă intrigile amoroase și de palat ce roiesc în jurul lui Christian VII.
5. Dracula. Pe urmele prințului nemuritor de Kerri Maniscalco
Vorbim tot de continuarea unei serii și de data aceasta. Mai exact, seria despre care vorbim este Anchetele lui Audrey Rose. În primul volum am văzut-o pe tânăra noastră lady urmărindu-l pe Jack Spintecătorul pe străzile murdare din Whitechapel. De data această, avem șansa să o urmărim atât pe ea cât și pe partenerul său pe meleagurile noastre. Acțiunea acestui volum se petrece nicăieri altundeva decât în România. Doar știm cu toții că în materie de legende cu monștrii poporul nostru ocupă locul întâi.
Sinopsis
După ce descoperă adevărata identitate a lui Jack Spintecătorul, neconformista Audrey Rose încearcă să își vindece rănile sufletești cufundându-se în studiu pe băncile Institutului Național de Criminalistică și Medicină Legală din România, găzduit de faimosul castel Bran. Alături îi este, ca întotdeauna, fermecătorul ți deopotrivă enervantul Thomas Cresswell, tovarășul ei de autopsii de la Londra.
Călătoria în inima României, precum și șederea în fosta reședință a sângerosului Vlad Țepeș sunt însă tulburate de un șir de crime misterioase, pe care localnicii le atribuie Prințului nemuritor.
Mai curajoasa ca niciodată, Audrey Rose pornește în căutarea adevărului, chiar dacă indiciile sunt puține, iar ea trebuie să se lupte cu demoni din trecut. În plus, Thomas are și el secrete pe care nu e prea dornic sa le dezvăluie.
No Comments