Recenzie Umbra Vîntului de Carlos Ruiz Zafón

11/09/2018

Umbra vîntuluiTitlu: Umbra vîntului 

Autor: Carlos Ruiz Zafón

Număr de pagini: 480

Editura: Polirom

Traducător: Dragoș Cojocaru

 Sunt unele cărți pe care le poți citi într-o zi. Pentru altele ai nevoie de două sau trei zile. Iar, pentru unele, de mai mult de o săptămână. Sunt cărți care țes în jurul tău vrăji și descoperi, prea târziu, că ești deja captiv fără cale de scăpare. Nu ai ce să faci decât să continui să te adâncești în poveste. Cu fiecare pagină, cu fiecare capitol, pășești într-o lume aparte, o lume cu miros de carte și de cerneală. O astfel de carte este Umbra vîntului de Carlos Ruiz Zafón. 

Am aflat de această carte citind un articol de-al Adelinei, articol ce însuma dorințele sale livrești sau, altfel spus, cărțile pe care dorea să le adauge în biblioteca sa. Încă de când am citit articolul respectiv m-am simțit atrasă cumva de Umbra vîntului și, sincer vă spun, povestea mea de dragoste cu acest roman a continuat și după ce am început să îl citesc.

Umbra vîntului de Carlos Ruiz Zafón

 Cum am mai zis, Umbra vîntului de Carlos Ruiz Zafón este un roman aparte. Nu este genul de carte care să te captiveze încă din primele pagini, nu este genul de carte pe care nu o vei putea lăsa din mână până nu dai și ultima filă. Este acel gen de carte care trebuie savurată. Trebuie trăită pagină cu pagină. Fără grabă. Nu ne aleargă nimeni.

 Umbra vîntului este, în fond, o scrisoare de dragoste adresată literaturii și cititorilor la fel de pasionați de povești precum tînărul erou al cărții. – Entertainement Weekly

  Prin intermediul romanului lui Carlos Ruiz Zafón îl vom cunoaște pe tânărul Daniel. Un băiețel în vârstă de 10 ani. Îl vom întâlni într-una din cele mai importante zile ale vieții sale. O zi care îi va defini viitorul. Este vorba de ziua în care tatăl său, domnul Sempere de profesie librar, îl va duce să viziteze pentru prima oară Cimitirul Cărților Uitate. Iar, cu această ocazie băiatul are voie să aleagă o carte, o singură carte, pe care să o prețuiască tot timpul. Alegerea tânărului Daniel este Umbra vîntului de Julian Carax.

Umbra vîntului de Julian Carax.

Umbra vîntului de Julian Carax este obiectul care declasează totul. Îndrăgostit de operă lui Julian, Daniel caută cu disperare să afle mai multe despre autor și despre operele acestuia. Însă, se pare că Julian nu este un autor obișnuit. Numărul exemplarelor operelor sale este unul limitat. Iar povestea de viață a autorului este aproape imposibil de aflat. Acest mister care pare să plutească în jurul lui Julian este ceea ce îl va face pe Daniel să își dedice viața aflării autorului despre un necunoscut. 

 Dacă ar fi să asemăn Umbra vîntului de Carlos  Ruiz Zafón cu ceva, atunci aș alege un puzzle. Un puzzle cu o mie de piese al cărui subiect principal se află chiar în centru. Genul de puzzle care trebuie rezolvat începând cu marginea exterioară și apropiindu-ne din ce în ce mai mult de centrul său. Astfel, povestea lui Julian Carax prinde contur în linii mari pentru Daniel aflat încă la vârsta copilăriei. În construirea acest contur tânărul este ajutat de un om bogat al Barcelonei secolului XX și de o fata oarbă. O fată care va lua la schimb pentru ajutorul său chiar inima micului nostru prieten.

 

Umbra vîntului

Viața lui Daniel Sempere

 Julian Carax îi va oferi lui Daniel mai mult decât am putea crede noi. Deșii mort, autorul îi va dărui lui Daniel mai multe lucruri. Primul dintre ele a fost romanul său. Ultimul său roman mai precis. Următorul lucru va fi prima poveste de dragoste din viața băiatului. Dragostea pentru Clara, tânăra nevăzătoare. O dragoste care se va sfârși într-un mod de-a dreptul grotesc în viziunea tânărului. Însă această dezamăgire îl va aduce față în față cu cel care îi va deveni ceva mai târziu complice.

Și tot continuând așa, căutarea lui Daniel se va transforma într-un șir de dominouri. Un șir de iluzii care cad pentru a dezvălui adevărul ascuns. Însă, pentru a putea afla adevărul tânărul nostru va avea multe lupte de purtat. Se va îndrăgosti din nou, va pretinde că este chiar fiul lui Julian și va intra ilegal într-un azil de bătrâni. Nu doar o dată viața îi va fi amenințată.  Și nu doar a lui. Ci și a celor dragi. Pentru că nu poți să sapi în trecutul unui om fără a-i deranja pe cei care l-au îngropat.

Dar, este ceva la care tânărul nostru detectiv ar fi trebuit să se aștepte. Fiindcă la puțină vreme după ce a ales Umbra vîntului din Cimitirul Cărților Uitate, un străin a început să îl urmărească. Ba chiar a și intrat în vorbă cu acesta. Oferindu-i colosala sumă de o mie  de duros pentru cartea sa. Ce dorea străinul să facă cu ea? Ceea ce trebuie făcut cu toate cărțile sale. Să o ardă. Să fie asta ce l-a speriat cel mai tare pe Daniel ori faptul că străinul avea fața ca de cauciuc topit și s-a prezentat sub numele unui personaj din Umbra vîntului? Personaj care îl întruchipa pe diavol.

No Comments

Leave a Reply