Printre tonuri cenușii de Ruta Sepetys – Luiza Potecă

iunie 1, 2018

Cât valorează o viață de om? Poți pune preț pe așa ceva? Ei bine, acum 77 de ani în Lituania, viața unui băiețel nu valora cu nimic mai mult ca un ceas de buzunar. Trist dar, adevărat.  Căci, perioada anilor 40 nu este catalogată ca o perioadă frumoasă sau măcar ca una corectă. Această perioadă istorică este fișată sub titlul Război. Și tot acest interval de timp este piatra de temelie pe care Ruta Sepetys construiește acțiunea romanului Printre tonuri cenușii.

Protagonista cărții este Lina, este o adolescentă în vârstă de 15 ani, fiică de rector universitar și o artistă în devenire. Cu gândul la vacanța de vară și la faptul că din toamnă va studia la Școala de Arte din Vilnius, tânără își permite să viseze cu ochii deschiși. Nimic însă, nu o pregătește pentru ceea ce va urma. Pentru propriul arest. Printre tonuri cenușii este o reînviere a perioadei celui de-al Doilea Război Mondial, perioadă recunoscută pentru cruzimea sa.

Dacă la începutul cărții Lina descoperă că viața fratelui său valoarează pentru NKD-isti cât un ceas de buzunar, mai târziu va descoperii că viața sa și a familiei sale a cumpărat defapt libertatea altei familii. Asta, adăugat faptului că Lina provine dintr-o familie de oameni culți, ea la rândul său fiind considerată o artistă, face ca încarcerarea lor să fie inevitabilă. Bine faci, bine primești nu este un proverb aplicabil acelei perioadei.

Traseul pe care familia Linei îl va urma este unul al pierzaniei și al durerii. Închiși alături de alte suflete într-un vagon pentru vite, aceștia vor străbate mii de kilometri pentru a ajunge în final la un lagăr din Siberia. Iar, ca o insultă în plus adresată lor, pe vagonul în care sunt transportate aceste suflete scrie Hoți și prostituate. Aceasta este denumirea mărfii din vagonul care transportă în mare parte mame și copii.

Printre tonuri cenușii – cartea care vorbește despre ceea ce se întâmpla cu adevărat în lagărele din Siberia

Nu muncești, nu primești hrană. Dar cum ar trebui să muncească cineva în perioada iernii siberiene. Anotimp caracterizat prin temperaturi ce ating pragul de -40 de grade. Iar dacă nu pot muncii atunci ce vor mânca? Chiar dacă au construit adăposturi pentru sovietici, brutăria și așa mai departe, tot ce au reușit să facă pentru ei au fost câteva barăci în care gerul pare să fie invitat de onoare. Aceasta este situația tuturor prizonierilor.

Printre tonuri cenușii este un roman care vorbește în primul rând despre caracterele puternice care au înfruntat lagărele sovieticeSă fii om în situații critice. Pare ceva aproape imposibil. Să îți păstrezi principiile indiferent de cât de disparată este situația ta. Să își păstrezi speranța atât de mult, să crezi în ea până în momentul în care pentru tine nu mai este doar un vis. Ci este o certitudine! Nu știi când se va întâmpla. Dar știi sigur că se va întâmpla. O astfel de tărie de caracter este foarte rară. Iar în carte, spre surprinderea multora, această tărie de caracter nu este atribuită unui bărbat. Ci mamei Linei. O femeie cultă, o femeie cu gusturi rafinate, o doamnă școlită la Moscova. Care, a trebuit să lase pernele de puf de gâscă, banchetele și seratele pentru a săpa gheața din Siberia. O femeie care totuși nu se plânge. Ci este sprijin pentru toți ceilalți. Nu doar pentru copii săi.

Speranța acestei femei pare să li se insufle și altora. Inclusiv Linei. Care continuă să deseneze. Continue să trimită aceste desene, din mână în mână, spre tatăl său. Având convingerea că acesta nu le îi va părăsi niciodată și că va reuși cumva să scape din lagărul în care este el întemnițat și să vină după ei.

Caracterele puternice nu apar pur și simplu. Ele sunt clădite ușor, ușor ori, sunt caractere slabe care la un moment dat în viață au întâlnit o situație atât de dificilă încât nu au avut de ales decât să lupte.

Sunt momente în viața care te călesc. Sunt anumite clipe care par să te schimbe pentru totdeauna. Care te fac să îți dai seama cât de puternic ești cu adevărat. Un astfel de moment petrecut sub nămeții Siberiei o transformă complet pe Lina. Din tânăra fată plină de ambiții și a cărei viață părea o operă de artă, Lina se transformă într-o supraviețuitoare. Cea mai mișcătoare imagine care încă îmi persistă în minte este cea în care Lina își ia fratele de după umeri și îi răspicat:

Jonas, ascultă-mă. Vom supraviețui. Mă auzi? Vom merge acasă. Nu vom muri. Vom merge înapoi la noi acasă și vom dormi în paturile noastre sub pilotele din puf de gâscă. Așa va fi! Bine?

Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei. De ce această sintagma? Ei bine, probabil pentru că noi astăzi ne închipuim că toți acei oameni care au reușit să scape din lagărele de concentrare rusești au fost primiți înapoi în țările lor cu brațele deschise. Că statul i-a felicitat pentru cât au reușit să îndure ( 10-15 ani de lagăr) și le-a asigurat un trai decent după perioada neagră pe care a constituit-o războiul pentru ei. Ei bine, nu a fost așa. Toți cei care au reușit să scape din aceste iaduri pământești au fost primiți în țările lor dar, doar în anumite zone restricționate și au primit în dar titlul de criminali de război. Astfel, petrecându-și restul zilelor trăind cu teamă și cu gurile încleștate de frica KGB-ul ( fostul NKVD) Deoarece poveștile lor nu ar fi trebuit să fie auzite vreodată. Dar glasul unei fete rupe această tăcere la mai bine de 70 de ani.

Pentru cei interesați cartea se găsește la editura Epica. O puteți comanda și din librăriile online.

 

 

No Comments

Lasă un răspuns