Alternativa manualelor de istorie. Cărțile de ficțiune istorică

aprilie 17, 2018

Cine nu învață din istorie e sortit să o repete. Cel puțin asta ni s-a spus la fiecare oră de istorie încă din clasa a 4-a. Minunat lucru, ce putem spune. Dar cum să înveți istorie din manualele școlare? Încă de la prima mea întâlnire cu un manual de istorie a fost ură la prima vedere. Îmi amintesc de un manual rupt pe alocuri și cu figurile a 3 domnitori pe copertă ce mă priveau cu reproș. Din clipa aceea s-a declar război între mine și manual.

Nici anii ce au urmat nu au dus la vreun tratat de pace. Ba din contră, războiul a continuat încă de la persii pe care îi găseam în manualul de clasa a V-a până revoluția din 1989 pe care am studiat-o în clasa a XII-a. Lăsând la o parte aspectul manualului ca să nu par superficială (deșii dacă tot ai făcut o copertă colorată măcar o puteai face atractivă pentru un copil de 10 ani) modul cum sunt explicate evenimentele în manual a fost tot timpul ceva de neînțeles pentru mine.

Începând cu textul de bază și continuând cu zecile de adăugări și portrete de pe marginea paginii, manualul de  istorie tot timpul mi-a semănat cu un dosar al poliției. Știți? Ca cele pe care le vedem în filme. Cu evenimentele de bază scrise cu negru apoi mii de notițe scrise colorat pe margine și fotografii lipite cu agrafe de marginea foii.

Totuși, nu am avut o problemă cu materia. Ba chiar din contră, istoria a fost una dintre materiile care mi-au plăcut cel mai mult. Am urât manualul și nu materia. Totuși, cum să înveți o materie dacă atunci când manualul îți apare în raza vizuală vezi roșu în fața ochilor? Nimic mai simplu și mai plăcut. Din filme sau cărți (altele decât manualele).

Cred că această dragoste pentru istorie am dobândit-o înainte de întâlnirea nefericită cu manualul de clasa a IV-a. Cel mai probabil de vină a fost bunicul meu care îmi povestea despre daci și romani încă dinainte să pricep eu cine sunt oamenii aceștia. Să vă zic că am văzut filmul Dacii de cel puțin 10 ori de-a lungul copilăriei mele? Asta până să îi cumpere mama lui tataie și CD-uri cu Nea Marin Miliardar și BD în acțiune (da, și pe acestea le-am văzut de multe ori).

Cu timpul această dragoste pentru istorie s-a transformat în dragoste pentru filmele cu caracter istoric și cărțile de ficțiune istorică. Chiar în articolul cu favoritele lunii  martie vă povesteam de un astfel de film așa că dacă sunteți curioși vă las link aici. Dacă în ceea ce privește filmele nu am văzut foarte multe ( eu nefiind de fel o împătimită a filmelor) povestea cu cărțile este cu totul alta. Nu degeaba Dan Brown este unul dintre scriitorii mei preferați urmat de Steve Berry, bineînțeles. Bine, ei scriu și cărți thriller dar asta e doar un bonus.

Dar nu acești doi autori fac obiectul acestui articol. Ci o serie de Conn Iggulden. Și anume Războiul celor două roze. Seria am descoperit-o datorită Adelinei, mulțumesc Ade.

Războiul celor două roze de Conn Iggulden

Seria Războiul celor două roze este inspirată din războiul civil cu același nume, război ce s-a desfășurat în Anglia anilor 1455-1485. Acest război s-a purtat între două case regale, casa de Lancaster și casa de York ambele dorind tronul. Numele de Război al celor două roze a fost atribuit acestor evenimente mult mai târziu datorită simbolurilor celor două case. Casa Lancaster având ca simbol un trandafir roșu, iar casa de York unul alb.

Totul începe de la neputința regelui Henric al VI-lea de a fi un monarh asemenea succesorilor săi. Acesta, bolnav fiind, își petrece majoritatea timpului în rugăciune și nu pe câmpul de luptă lăsând bătăile din Franța pe planul secund. Autorul inventează un personaj aparte, genul de om care mai mult ca sigur a existat în preajma regelui, pe șeful spionilor, care va trage sforile întregului regat pentru o perioadă de timp. Planurile acestuia sunt axate în jurul construirii unei alianțe cu Franța la cererea regelui incapabil să plece la război. Astfel, Derry Barrow, își pune în joc toată inteligența pentru a aduce în Anglia pe post de regină o prințesă a Franței.

De la încoronarea lui reginei Margareta și cedarea provinciilor din Franța a mai fost un singur pas până la răscoala englezilor din regiunile intrate sub noua posesiune. Iar, această revoltă a fost purtată mai departe peste Canalul Mânecii pe străzile Londrei ca mai apoi să aprindă scânteia dintre casele regale.

În Anglia secolului XV unul dintre lucrurile cele mai importante care se poate lăsa moștenire nu pare a fi titlul sau bogăția. Ci sentimentul de răzbunare. Începând de la teritorii furate, de la căsătorii care nu au adus legăturile promise până la răzbunarea strămoșilor omorâți în luptă sau mișelește.  Astfel, nobilimea acelor timpuri, vede în acest război civil oportunitatea de a încheia niște socoteli mai vechi. Alianțele nu sunt formate neapărat pe prietenii ci prin dorința de a întoarce armele unii împotriva altora.

Modul în care Conn Iggulden surprinde evenimentele petrecute cu mai bine de jumătate de secol în urmă este de-a dreptul fascinant. Nu doar o dată am avut impresia că am lăsat în urmă sufrageria mea pentru a mă afla pe câmpul de luptă între cele două armate ale nobilimii. Iar, pentru clarificări în privința datelor sau ale personajelor ce au fost adăugate de autor, la finalul cărții veți găsi notele acestuia cu toate explicațiile necesare.

Momentan, găsiți traduse în limba română la editura Nemira doar primele două volume ale seriei. După ce le veți citi pe acestea veți aștepta cu nerăbdare asemenea mie apariția volumului cu numărul trei pentru a călători din nou în aceste vremuri de mult apuse.

 

 

2 Comments

  • Adi august 1, 2018 at 1:53 am

    Interesant ce spui despre istorie in general

    • Poteca Luiza august 1, 2018 at 9:18 am

      Multumesc

Lasă un răspuns