Recenzie Șoareci și oameni de John Steinbeck

martie 26, 2018

 Romanul Șoareci și oameni de John Steinbeck este dovada vie că adevăratele opere de artă nu au neapărat nevoie de mii de pagini. Acest fapt este dovedit și prin premierea cărții cu Premiul Nobel pentru literatură în anul 1962.

 

Romanul îi are în centrul său pe George Milton și Lennie Small. Doi fermieri ce se îndreaptă spre noul lor loc de muncă. Până aici nimic neobișnuit. Dar, perechea formată din George și Lennie este una atipică pentru vremurile în care se petrece acțiunea. Fondul acesteia fiind perioada Marii Depresii sau a Marii Secete din Statele Unite. În niște vremuri atât de grele, vremuri în care găsirea unui loc de muncă era o sarcină dificilă. Astfel, faptul că cei doi călătoresc împreună este neobișnuit.

 

Despre cele 2 personaje principale

George Milton este un tip mic și agil. Încă de la început ne este clar faptul că el reprezintă creierul echipei fiind un personaj inteligent și cu capacitatea de a observa ceea ce se întâmplă în jurul său. Lennie Small pe de altă parte pare a fi exact opusul amicului său. Un uriaș cu o forță de-a dreptul monstruoasă, Lennie are ceea ce am putea numi o minte de copil. Incapabil să discearnă binele de rău sau să înțeleagă propria forță, acesta cară în buzunarul său un șoarece pe care l-a omorât în timp ce îl mângâia.

Lennie pare să fie chiar sursa problemelor celor 2. Motivul pentru care se îndreaptă spre un nou loc de muncă fiind faptul că uriașul a fost fascinat de rochia roșie a unei femei și nu i-a mai dat drumul. Astfel, fiind acuzat de viol. Preventiv din fire, George stabilește din timp un loc de întâlnire în cazul în care Lennie o să aibă din nou probleme.

Ceea ce îi mai diferențiază pe cei doi este munca lor pentru propriul vis american. Cei doi, fac socoteli pentru a reuși să își cumpere un loc ca să poată trăi din bunătățile propriul pământ. În timp ce George își imaginează ce afaceri ar putea să facă pentru a câștiga bani Lennie visează la iepurii pe care îi va hrăni cu lucernă.

Despre singurătate și iluzii în Șoareci și oameni

Odată ajunși la fermă cei doi fac cunoștință cu restul membrilor acesteia. Fiecare dintre ei fiind un om singur și cu nevoie aproape palpabilă de a avea prieteni. Formarea prieteniilor de lungă durată pare ceva imposibil așa că personajele se mulțumesc cu destăinuirile în fața străinilor. Dat fiind acest fapt nu este de mirare că bătrânul Candy se lasă atras în visul american al celor doi. De asemenea, acest vis se pare că îl atrage și pe negrul de la fermă, un om izolat de către ceilalți doar din cauza culorii.

Disperarea de a nu rămâne singur și inutil se observă în cel mai bine în vorbele lui Candy  după ce Lennie o omoară pe singura femeie de la fermă.

„- Noi amândoi tot putem să luăm locu’ ăla, nu-i așa, George? Noi amândoi putem să ne ducem acolo și să trăim omenește, nu, George? Nu?”

 Un alt lucru care se observă în această poveste tristă este iluzia visului irealizabil. Iluzia depășirii propriei condiții într-o societate care îți pune mereu piedică. Aceasta fiind vizibilă în răspunsul pe care i-l dă George lui Candy.

”Io crez c-am știut dintru-nceput. Crez c-am știut că n-o facem noi niciodată. Da̕ lui (lui Lennie, n.m.) atâta-i plăcea s-auză povestea asta, pân̕  ce-ncepusem și io să crez c-o facem”

Visul care pare intangibil, societatea care te împiedică să mergi pe drumul tău și singurătatea apăsătoare sunt probleme actuale. Iar acest lucru ne face să ne gândim că deșii romanul este unul clasic de secol XX povestea sa continuă să se petreacă și astăzi, în secolul XXI.

Alături de Jurnalul Annei Frank, Oameni și șoareci de John Steinbeck face parte din proiectul meu de suflet #cartevechecautrecenzortânăr. Dacă și voi sunteți recenzori și îndrăgiți cărțile vechi vă invit să pe voi să folosiți hastag-ul de mai sus pentru a readuce în vederea publicului larg cărțile clasice și cum sunt ele văzute de oamenii de azi.

No Comments

Lasă un răspuns