Jurnalul Annei Frank

 Jurnalul Annei Frank este o carte care mi-a dat imense bătăi de cap. La început m-am gândit că lectura sa nu are cum să îmi ia mai mult de câteva zile. Dar gândurile Annei Frank au fost uneori atât de zdrobitoare încât de multe ori am lăsat cartea pe noptieră ca să mă pot gândi la ceea ce tocmai citisem. Și astfel, o lectură căruia eu îi atribuisem trei zile s-a întins pe trei săptămâni.

Dar sincer, nu îmi pare rău. Sunt unele cărți pe care le pot citi într-o zi. Iar apoi, ziua următoare mă uit tristă la carte gândindu-mă că personajele au trecut prin viața mea cât aș zice poc. Nu am avut timp să mă atașez de ele, timp să mă gândesc la ceea ce or să facă în continuare, timp să îmi aleg un favorit căruia să îi citesc pățaniile cu sufletul la gură.  De data aceasta diferența a făcut-o Anne Frank. O tânără evreică aflată la vârsta pubertății în timpul celei de-al Doilea Război Mondial.

Anne este o fată cât se poate de simpatică. Este prin definiție o luptătoare. Dar ceea ce m-a uimit cel mai mult la această fetiță a fost puterea introspecției ei. Puterea de a se vedea pe sine așa cum este ea. Față de mulți dintre noi ea se uita într-o oglindă clară în care își vedea calitățile și defectele. Știm cu toții cât de greu ne este atunci când cineva ne spune să scriem trei calități și trei defecte. Ei bine, Anne făcea asta aproape tot timpul fără a fi obligată.

Ascunsă în Anexă, o parte a clădirii în care tatăl său lucra, Anne și familia sa împart spațiul cu încă o familie și un dentist. Personajele, oameni care cândva au fost reali, sunt cât se poate de diferiți. Statul împreună pe perioada lungă de timp face șederea din ce în ce mai greu de suportat. Apar certurile pe hrană, pe timp sau pe bani.

Fiind cea mai mică Anne se confruntă cu vechea mentalitate a adulților care nu sunt capabili să recunoască că și un copil poate avea idei, opinii sau dorințe legate de viitorul său. Anne este privită doar ca o fetiță răsfățată care trebuie să învețe să tacă. Și acum, stau și mă gândesc că dacă părinții noștri au fost educați să tacă când erau mici iar pe noi ne vor educa la fel vom deveni un popor de oameni muți.

Din cauza lipsei unor urechi care să o asculte Anne își transformă jurnalul în cea mai bună prietenă, Mary. Și de-a lungul anilor petrecuți în ascunzătoare ea își scrie gândurile și povestește întâmplările petrecute în Anexă. Incluzându-i atât pe locatarii acestora cât și pe binefăcătorii lor.

Aș putea să vă spun la rândul meu despre aceste întâmplări, despre locatari și cine sunt ei. Dar vreau să o las pe Anne să facă asta. În aceste trei săptămâni pe care mi le-am petrecut alături de ea s-au întâmplat multe. De la adormitul cu jurnalul ei în mână până la aruncatul acestuia de pereți. Dar, pot spune că următoarea zi după ce l-am terminat mi-a lipsit. Mă atașasem de acestă fetiță guralivă care ar fi avut o altă soartă dacă s-ar fi născut într-un alt timp.

Cartea Jurnalul Annei Frank vi s-ar putea părea plictisitoare, enervantă sau pur și simplu imposibil de citit. În ciuda tuturor acestor lucruri, pentru mine va rămâne cea mai bună carte de introspecție pe care am citit-o vreodată. Mai ales că vorbim de gândurile unei copile.